Doi români au murit în urma prăbușirii podului rutier din apropiere de Genova, Italia. Imagini şocante au fost dezvăluite, după ce o parte dintr-o autostradă din apropierea Genovei s-a prăbuşit peste mai mulţi oameni.
UPDATE: În urma prăbușirii podului rutier din apropiere de Genova, Italia, Ministerul de Externe a anunțat miercuri, în jurul prânzului, că a fost identificat și un al doilea roman decedat. ”În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la fața locului, un alt cetățean român, cu dublă cetățenie, a fost identificat printre persoanele decedate. Echipa consulară mobilă își continuă activitatea de asistență și menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetățeni români printre persoanele afectate. Operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare”, transmit reprezentații Ministerului Afacerilor Externe într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.
Un român a fost identificat printre penrsoanele care au decedat în urma prăbuşirii autostrăzii. Segmentul suspendat facea parte dinh autostrada A10 din Italia, din apropierea oraşului Genova. Operaţiunile de scoatere a victimelor de sub bucăţile segmentului sunt încă în derulare.
Cireşte şi: Ziua Marinei 2018. Ce se întâmplă acum la Constanța, de Sfanta Maria
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Un român a murit după ce un segment de autostradă din Italia s-a prăbuşit pe el
Operaţiunile de salvare complexe şi de scoatere a oamenilor de sub derămături sunt în continuă derulare. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români care sunt afectaţi că pot solicita asistenţă consulară la numere de telefon ale oficiului consular: +39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53. Toate apelurile sunt redirecţionate în spre Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS). Acestea vor fi preluate de operatorii Call Center sub regimul de urgenţă al oficiului consular: +39 338 756 8134.
”Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, acordând asistența consulară necesară în astfel de situații, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsuflețit și eliberarea certificatului de deces”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.
„Conform datelor preliminare obținute, până la acest moment, de echipa consulară mobilă aflată la fața locului, printre persoanele decedate a fost identificat și un cetățean român„, mai declară MAE
În urma prăbuşirii segmentului din autostrada A10 din Italia au murit cel puţin 35 de persoane. Bilanţul victimelor deocamdată este de 35 de persoane decedate, iar alte 13 rănite din cauza dărămăturilor viaductului Polcevera(Morandi), autostrada A10, în apropierea oraşului Genovei.
Viaduct prăbuşit în Italia
Italia, ţara considerată de foarte mulţi români o a doua casă, pare să fi intrat în zodia nefastă a dezastrelor. La Genova, cel puţin 35 de persoane, inclusiv un copil, au murit după prăbuşirea unei porțiuni suspendate a autostrăzii A-10.Ce a urmat este curat film de groază. Numeroase maşini mici, dar şi camioane cu gabarit depăşit au căzut în gol. Catastrofa s-a petrecut în toiul unei furtuni, teribile. Acelaşi pod este folosit de foarte mulţi români care merg în vacanţă între Italia şi Franţa.
Ambasada noastră la Roma face demersuri pentru a afla dacă printre victime se numără şi cetăţeni români.
Cu puţin timp înainte de prânz, pe o furtună violentă, cu fulgere, tunete şi grindină, s-a prăbuşit brusc o porţiune de zeci de metri dintr-un viaduct al autostrăzii A10, care trece peste o cale ferată şi peste raul Polcevera. Maşini mici şi camioane cad de-a valma în gol de la 100 de metri şi se fac zob. Blocurile imense de beton se năruie ca simple cuburi de jucărie. Rafalele de vânt au doborât şi stâlpii de susţinere, iar un camion verde rămâne suspendat.
La faţa locului sunt mobilizate zeci de echipaje de intervenţie, pompieri şi ambulanţe. Operaţiunea de salvare este serios îngreunată de ploaia care cade fără oprire. În timp ce surse medicale încep să vorbească de zeci de victime, ministrul italian al Transporturilor deplânge “o tragedie imensă”.Din cauza reliefului accidentat din regiunea Genovei, între mare şi munte, parcursul autostrăzii este jalonat de poduri şi tunele. Podul Morandi, constuit în anii 60, este situat în zona industrială de la marginhea oraşului. „Dimensiunile sunt uriaşe, sunt zeci de morţi” spune Francesco Bernano, şeful serviciului de urgenţă din Genova.