Dezmințire a Administrației Prezindențiale! Grupul de Comunicare Strategică a oferit un răspuns după ce în spaţiul public a apărut o informaţie potrivit căreia un angajat de la Palatul Cotroceni ar fi fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.
Dezmințire a Administrației Prezindențiale!
„Informațiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora un angajat al Administrației Prezidențiale a fost depistat pozitiv la testul pentru noul coronavirus sunt FALSE!
Până în acest moment niciun angajat al Administrației Prezidențiale nu a fost depistat cu noul coronavirus.
Niciun angajat de la Cotroceni nu a fost depistat pozitiv cu COVID-19
De asemenea, este falsă informația potrivit căreia la nivelul Administrației Prezidențiale ar fi fost constituit un „buncăr” în care funcționează o celulă de criză”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat după ce a vizitat spitalul militar de campanie amenajat în curtea Institutului de Geriatrie „Ana Aslan” de lângă Bucureşti, că după ce criza sanitară va trece autorităţile vor face „o evaluare la sânge” a sistemului sanitar românesc.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Iohannis a spus că autorităţile continuă să se pregătească pentru a face faţă cazurilor de Covid-19 şi a cerut populaţiei să păstreze distanţa socială.
„Din păcate, şi asta ne-o spun experţii, lucrurile în continuare vor fi mai grave. Ne aşteptăm, din păcate, la o creştere a numărului bolnavilor, dar vedem cu toţii că şi statul se pregăteşte din ce în ce mai bine”, a mai spus Iohannis.
„Este impresionant ce au reuşit militarii şi personalul medical militar să realizeze în puţine zile. Spitalul încă nu este dat efectiv în funcţiune, dar este gata pregătit şi în următoarele ore va primi toate acreditările şi va intra în funcţiune.
România este pregătită pentru a face faţă cât se poate de bine acestei epidemii. Trebuie să spun că, după ce se termină această criză, care din păcate va mai dura, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România şi vom lua toate măsurile pentru a avea dotările pentru a face faţă oricărei situaţii, şi unei epidemii şi unui dezastru”, a afirmat preşedintele Iohannis.