Rezultatul slab obținut de candidatul Mircea Diaconu, cel care a fost sprijinit de Pro România și ALDE în alegerile prezidențiale din acest an, a adus o schimbare radicală în ceea ce privește colaborarea între cele două partide. Astfel, partidul lui Tăriceanu și cel al lui Victor Ponta vor rupe colaborarea pe care au avut-o înainte de startul alegerilor prezidențiale în jurul candidatului independent.
ALDE și Pro România rup colaborarea după rezultatul alegerilor prezidențiale
Cel care a făcut acest anunț este fostul ministru al Economiei și membru important al ALDE, Varujan Vosganian. „Alianța dintre ALDE și Pro România s-a încheiat. Sigur, vom mai vota legi împreună în parlament, vom mai colabora, dar Alianța noastră a luat sfârșit”, a spus Vosganian.
Potrivit celor de la Curs-Avangarde care au prezentat exit-poll-ul de la ora 19:30, Mircea Diaconu a adunat un procentaj de numai 7,9% din voturi, mult sub cât arătau sondajele de opinie înainte de startul alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie.
Cele două partide care îl susțineau pe Mircea Diaconu erau „certate” încă dinainte de alegeri
Chiar dacă Victor Ponta și Călin Popescu – Tăriceanu colaboraseră destul de bine în perioada în care primul a fost premier, alianța dintre cele două partide a părut destul de nelalocul ei. Cele două partide s-au acuzat reciproc de faptul că nu au dat totul în campania pentru Mircea Diaconu, iar momentul votului învestirii guvernului Ludovic Orban a reprezentat mărul discordiei între cele două organizații politice.
Mai exact, Victor Ponta a anunțat că nu va susține guvernul, dar o parte din cei de la Pro România conduși de fostul premier Mihai Tudose, dar și cei de la ALDE au decis să ajute executivul Ludovic Orban să treacă de Parlament.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet