Liderul formaţiei Krypton, Eugen Mihăescu, s-a despărţit de soţia sa, Melania. Potrivit apropiaţilor, între cântăreţ şi soţia sa nu ar mai fi loc de împăcare, Melania părăsind căminul conjugal încă din vara lui 2019.
Eugen Mihăescu de la Krypton s-a despărţit de soţie
Eugen Mihăescu, liderul formaţiei Krypton s-a despărţit de soţia sa, Melania. Cei doi au luat decizia despărţirii după ce între ei a avut loc o ceartă monstru. De fapt, cei doi nu ar mai fi împreună încă de astă vară, când Melania şi-a făcut bagajele şi a părăsit căminul conjugal.
”Cred că problemele lor erau mai vechi și deja, pare-se, Melania nu mai voia să stea lângă Eugen Mihăescu din motive personale. Așa că, și-a făcut bagajele și a plecat, din ce am înțeles are pe altcineva.
Melania l-a părăsit pe cântăreţ din vara lui 2019
El, acum, se spune că se întâlnește cu cineva, chiar dacă e ceva mai discret. Bănuiesc că nu mai e loc de întors, dar nu știu dacă au depus actele de divorț.
Oricum, ea își vede de afacerile imobiliare pe care le are și el își câștigă bănuții din muzică, așa cum poate”, a declarat un apropiat al celor doi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Celebrul cuplu nu ar mai fi interacţionat de la despărţirea de anul trecut. ”Nu își mai vorbesc, Eugen nu vrea să audă de ea, iar Melania vede lucrurile la fel. NU, nu au rămas prieteni după ce s-au despățit, au decis că nu ar fi bine să mai vorbească, să se mai vadă”, a mai spus apropiatul femiliei.
Melania şi Eugen Mihăescu s-au căsătorit în vara anului 2006, evenimentul fiind unul dintre cele mai importante ale acelui an. Atunci, proaspătul cuplu a petrecut luna de miere în Sicilia.
”Am stat 10 zile în Kastalia Villagio, unde totul era cu circuit închis, piscină olimpică, golf, teren de tenis, magazine, discotecă etc. Marea era la 1,5 km, așa că aveam de ales între mare și piscină. Dimineață mergeam la plajă, iar după-amiază vizităm orașele turistice din zonă.
Am fost și la vulcanul Etna, de unde am luat roca vulcanică, însă am plecat destul de repede, de frică să nu erupă. Am văzut Taormina, un oraș scobit în munți, de unde am cumpărat mici suveniruri și câte ceva pentru Andrei (n.r. băiețelul lui Eugen dintr-o altă căsătorie).
Am mai vizitat Marina di Ragusa, un oraș superb pe malul marii, Ragusa Ibla, un alt oraș pe munte, cu multă istorie în spate, Catania, Modică, Comiso. Am avut un program foarte încărcat, dar foarte relaxant, mai ales că am fost înconjurați de prieteni„, povestea Melania, foarte încântată la acea vreme.