Românii nu pot obține luni, 1 octombrie, cazierul judiciar din cauza unei avarii care a afectat Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS. Specialiștii lucrează în acest moment pentru remedierea defecţiunii.
Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS a suferit o avarie, în urma unei fluctuaţii de tensiune care a afectat serverele, în prezent fiind nefuncţional, scrie news.ro. Așadar, românii care aveau nevoie de cazierul judiciar mai au de așteptat până la remedierea avariei.
Oamenii pot depune în continuare acte pentru eliberarea cazierului judiciar
O echipă de specialişti lucrează pentru repornirea sistemului şi rezolvarea problemei în cel mai scurt timp. Până la remedierea situaţiei, cetăţenii nu pot obţine certificate de cazier judiciar.
De asemenea, pe durata defecţiunii, se pot depune cereri pentru eliberarea cazierului judiciar, documentele urmând a fi eliberate după rezolvarea avariei.
Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar, orice persoana fizică peste 14 ani poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Acte necesare:
-cererea tip completată;
-actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă), aflat în termen de valabilitate.
Citește și Accident aviatic surprins de camere pe un aeroport din Turcia!
Citește și Poliţia Română, avertisment pentru toţi românii care au telefoane mobile!
În situaţia în care certificatul de cazier judiciar se solicită pentru un minor de până la 14 ani, acesta se poate obține de către părinte/tutore sau de către un împuternicit al acestora.
Acte necesare:
-cererea tip completată;
-actul de identitate al părintelui/tutorelui, în copie și original;
-certificatul de naștere al minorului, în copie și original.