Sfintele Paști reprezintă una dintre cele mai importante sărbători pentru credincioșii din întreaga lume. Fie că vorbim despre catolici, ortodocși sau orice alte credințe, oamenii serbează mereu această zi așa cum se cuvine.
Există români care sărbătoresc atât Paștele Ortodox, cât și pe cel Catolic
Oamenii din întreaga lume obișnuiesc să celebreze atât Paștele Ortodox, cât și pe cel Catolic, iar românii nu fac excepție. Mai exact, este vorba despre cei stabiliți în Italia, care deși sunt ortodocși, profită din plin de zilele libere prilejuite de sărbătorile pascale ale catolicilor.
„Le sărbătoresc pe amândouă, dar mai mult pe cel catolic. De Paştele ortodox fac doar ouă roşii. Tradiţiile sunt două lucruri diferite, nu le pot compara. Fiecare are specificul şi farmecul ei. Însă cele româneşti uneori sunt barbare şi violente (vezi inghesuielile la distribuirea aghiazmei, a paştelui), ar trebui un pic cizelate” , a declarat Iuliana Olariu, o româncă aflată în Italia. Și nu este singura pentru care Paștele Catolic devine motiv de sărbătoare.
Chiar dacă se află în Italia, țară predominant catolică, românii nu ezită să sărbătorească și Paștele Catolic, mai ales că au parte de zile libere în această perioadă. Chiar dacă sunt ortodocși, oamenii se bucură alături de semenii lor, semn că sărbătorile pascale reușesc să îi aducă pe toți laolaltă, indiferent de religia de care aparțin.
Ce fac românii din Italia de Paștele Catolic
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„În familia noastră nu au existat niciodată probleme legate de religie sau de sărbătorile religioase. În limita timpului şi a posibilităţilor am sărbătorit, mai ales în cazul Paştelui, şi cel de rit catolic şi ortodox. Soţul meu e catolic dar când ne-am căsătorit am celebrat în ambele ţări şi în ambele biserici.
Apoi fetiţa noastră a fost botezată de două ori. De fiecare dată au fost invitaţi şi au participat rudele noastre, indiferent de religie. La Paste gătim din bucătăria ambelor ţări şi casa noastră a fost mereu plină de rude şi prieteni. Au fost mereu apreciate cozonacul, ouăle roşii, pasca. La noi există o armonie din punctul ăsta de vedere” , a spus Petronela Iftime, stabilită în Palermo.
Nu pentru toți românii ziua de Paște înseamnă u motiv de sărbătoare, însă. Adrian, stabilit în capitala Italiei, a mărturisit că obișnuiește să meargă la muncă în această perioadă. Totodată, românul spune că nu va lua parte nici la slujba de Înviere.
„Nu am sărbătorit nici Paştele catolic, nu-l voi sărbători nici pe cel ortodox, mai ales pentru că voi munci în ziua aceea. Pe Dumnezeu îl am în suflet, nu am nevoie de intermediari, deci nu voi merge nici la biserică. Papa Francisc îmi place, deşi mi se pare un ‘produs confecţionat’ pentru a spăla imaginea bisericii” .