Nu mai este niciun secret faptul că Daniel Buzdugan are o relație specială cu Divinitatea, dat fiind faptul că provine dintr-o familie de oameni credincioși. Mai mult decât atât, îndrăgitul realizator radio și TV visa în copilărie să devină preot și, chiar dacă drumul vieții l-a dus într-o cu totul altă direcție, Buzdu a păstrat mereu o relație strânsă cu Dumnezeu, despre care a mrturisit în nenumărate rânduri că l-a salvat de la moarte.
Rugăciunea Inimii l-a salvat pe Daniel Buzdugan de la moarte
Într-un interviu acordat recent, Daniel Buzdugan a dezvăluit că, la cei 44 de ani ai săi, a trecut prin cumpene care l-au pus la grea încercare, însă a reușit să le depășească datorită credinței și valorilor insuflate de la o vârstă fragedă, bunicii fiind cei care l-au învățat să se roage. În plus, Rugăciunea Inimii, înpărtășită de un călugăr român, este cea care l-a apărat în momentul în care și-a văzut, practic, moartea cu ochii.
„Mergeam la un eveniment la Deva, eram în maşină şi am ajuns la nişte curbe foarte strânse. Cel care conducea a avut un moment de neatenţie şi jumătatea din faţă a maşinii a ajuns deasupra prăpastiei, iar mijlocul rămăsese agăţat pe marginea ei. Nu m-am panicat, am spus Rugăciunea inimii, pe care am învățat-o de la un călugăr român, şi până la urmă a venit cineva şi ne-a tractat, pentru că nici nu puteam coborî din maşină, de teamă să nu o dezechilibrăm şi să ne prăbuşim. Doar un miracol ne-a salvat. Am mai avut un astfel de moment când era să mă prăbuşesc cu un avion de mici dimensiuni. Mirosea a ars, se încinsese podeaua şi m-am rugat să-mi ierte Dumnezeu păcatele, că la zile nu mai speram. Printr-o minune am ajuns în siguranţă la sol. ~Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!~ Această rugăciune este bine s-o spui ori de câte ori îţi aduci aminte într-o zi şi importante nu sunt neapărat cuvintele, ci simţirea, să fii umil, smerit şi s-o spui din tot sufletul”, a dezvăluit omul care prezintă matinalul de la Radio Zu, alături de Mihai Morar.
Daniel Buzdugan a fost pe Muntele Athos
Puternic atașat de tainele credinței, Daniel Buzdugan nu putea rata ocazia de a merge pe Muntele Athos, locul în care se află nu mai puțin de 20 de lăcașe de cult orotodoxe. De altfel, cunsocutul om de radio și televiziune a oferit detalii despre această experiență unică.
„ Am fost să dau un pomelnic şi am dat împreună cu hârtia respectivă nişte bani. Călugărul mi-a spus să iau banii: „Noi suntem aici să ne rugăm şi nu suntem bancă comercială, ci Ambasada Cerului pe Pământ”. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru. Mă simţeam ca în Rai, iar faptul că seara slujbele se desfăşurau fără lumină electrică, doar la cea a candelei şi a lumânărilor îţi dădea un sentiment incredibil, să vezi o sută şi ceva de călugări, îmbrăcaţi toţi în negru, cu lumânările aprinse şi cântând. Eşti cu totul într-o lume spirituală. Mi-a mai plăcut că slujbele şi sfaturile lor sunt neutre. Ei doar îţi spun ce e bine şi ce-i rău, fără să te certe pentru ce-ai făcut. Sunt foarte calmi şi blânzi. Opt ore dorm, opt ore muncesc şi opt ore se roagă, dar totul se desfăşoară în deplină armonie, nimic nu este o caznă, sunt foarte fericiţi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Se mănâncă de două ori pe zi şi este mai mult decât suficient. Ei ţin în permanenţă post, nu mănâncă niciodată carne, lactate sau ouă. După acele patru zile petrecute pe Muntele Athos, în care am uitat de toate grijile şi problemele mele, în care m-am gândit doar la pacea şi liniştea de acolo, am coborât şi am mers într-o localitate obişnuită. Ne-am oprit într-un supermarket înaintea drumului de întoarcere şi am avut un sentiment de infern. Erau bărbaţi care se certau cu femei, lucruri de care te poţi lipsi. La Athos am mai învăţat că avem nevoie de foarte puţine lucruri ca să fim fericiţi, dar noi ne complicăm existenţa şi ne place să trăim într-o căutare continuă şi o foială fără sens. Şi am mai învăţat că mântuirea se face pe pământ, nu dincolo”, a mai spus Buzdu.