Dana Rogoz (34 de ani) este în culmea fericirii de când a rămas însărcinată pentru a doua oară. Frumoasa actriță trăiește fiecare moment al sarcinii la intensitate maximă, în ciuda faptului că burtica de 6 luni nu se observă foarte mult. Abramburica profită de plin de această perioadă și are timp să facă lucrurile care-i fac plăcere.
Actrița Dana Rogoz, în formă și plină de energie în timpul sarcinii
Actrița are o formă de invidiat și nimic nu trădează faptul că este însărcinată pentru a doua oară. Însărcinată în șase luni, Dana Rogoz traversează o perioadă minunată în viața oricărei femei și mărturisește că profită din plin pentru că după ce va naște nu se știe ce va fi.
Fosta prezentatoare a emisiunii „Mă însoară mama” de la Pro TV a luat foarte puțin în greutate și are energie pentru a merge la repetiții și spectacole. Singurul lucru care o sperie pe Dana este faptul că timpul trece extrem de repede și în curând va aduce pe lume o fetiță.
„Trec săptămânile prea repede, iar asta mă sperie un pic. Iar serile, când fac aceste rezumate, încep să mă gândesc tot mai mult la câte mai am de făcut până întru în al treilea trimestru și câte până nasc.
Căci am energie, mă mișc ușor, nu am probleme, așa că îmi tot umplu agendă cu diverse întâlniri, repetiții, filmări, spectacole. Sper să am timp și de lenevit, căci știu ce urmează după…”, a scris actrița pe contul de Instagram.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Fiul celebrei actriție, Vlad, îndrăgostit de surioara sa
Abramburica a dezvăluit tot pe pagina de socializare că Vlad, fiul ei, este foarte încântat de faptul că va avea o surioară. Frumoasa actriță a povestit cum în fiecare seară băiețelul în vârstă de 5 ani pune capul pe burtică pentru a simți bătăile micuței care se dezvoltă în pântecele mamei.
„Pe seară, i-am văzut lui Vlad fătuca fericită că simte mișcările surioarei. Punea capul pe burtă mea și îl ridica zâmbind, cu ochii mari, repetând emoționat: «Iar am simțit! Iar am simțit!»
Dar ce sentiment minunat simțeam eu în acele câteva secunde în care îi aveam pe amândoi, în armonie”, a adăugat vedeta pe contul de socializare în dreptul unei fotografii.
Dana Rogoz este nerăbdătoare să-și țină în brațe fetița și își pune numeroase întrebări despre cum va fi viața alături de 2 copii. Actrița mărturisește că tot ceea ce contează este că Radu Dragmir, soțul ei, este alături de ea.
„Mii de întrebări și gânduri, în fiecare zi, în fiecare noapte, care încep cu “in primul rând să fie sanatoasa” și apoi… se continuă cu o mulțime de posibile scenarii. Radu e lângă mine, iar asta contează enorm”, a scris artista pe blogul personal.