Dan Negru, prezentatorul emisiunii pentru copii Next Star, a anunțat pe una dintre paginile sale de socializare că este nevoit să suspende filmările din cauza pandemiei de coronavirus care a luat amploare în ultima lună și la noi în țară.
Next Star întrerupe filmările de teama COVID-19. Dan Negru a făcut anunțul
Emisiunea Next Star de la Antena 1 a ajuns la sezonul cu numărul 10 și a revenit de curând pe micile ecrane, dar din cauza virusului care continuă să îmbolnăvească oamenii, producătorii au luat decizia de a opri filmările. Anunțul a fost făcut de celebrul prezentator Dan Negru care a precizat că siguranța micuților este cea mai importantă.
„Regele Audiențelor” a precizat pe una dintre paginile sale de socializare că emisiunea de talente în rândul copiilor este una despre îmbrățișări pe care în momentul de față nu le mai pot face. Prin urmare Next Star va reveni la televizor când apele se vor mai liniști și România va trece peste coronavirus.
Când revine emisiunea Next Star pe micile ecrane
„Am suspendat filmările la Next Star! Next Star e despre îmbrățișări! Și deocamdată nu le mai putem face… Așa ca ne oprim puțin ca să ne îmbrățișăm mai puternic cât de curând”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Instagram.
„Când veți vedea din nou la televizor copii îmbrățișați la Next Star vom ști că totul a trecut…”, a completat prezentatorul mesajul din mediul online.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Emisiunea a revenit și cu o schimbare în ceea ce privește componența jurului. Dorian Popa a rămas singurul jurat din „vechea gardă”, în timp ce Loredana Groza și Ștefan Bănică Jr. sunt cei mai noi artiști care jurizează numerele copiilor.
Dan Negru, mesaj acid despre cei care răspândesc panică
„Ăia care care răspândesc panica la mai mult de 1000 de oameni sunt mai periculoşi decât virusul. Ei vor duce în cap economia mondială în următoarele luni. Prima «panică-demie» din istorie zic analiştii media. Dirijată sau nu, e prima. În America cea mai alarmistă televizune este FOX News.
Cu ştirile panică despre coronavirus, FOX a obţinut în luna februarie cele mai mari audienţe TV din ultimii 24 de ani! CNN şi MSNBC care au avut ştiri moderate au scăzut cu 8%, respectiv 9%.
Într-o singură zi (28 februarie) în online au existat peste 100 milioane de referiri alarmiste la coronavirus care au fost apoi share-uite. Media-panica e experimentul cu mult peste 1.000 de oameni adunaţi laolaltă!”, a scris prezentatorul Antena 1 pe contul de Facebook.