Dan Motreanu este OUT din funcţia pe care o ocupa! Decizia a lăsat cu gura căscată pe toată lumea, mai ales că acesta este un lider important al liberalilor și un om pe care partidul lui Ludovic Orban părea că se bazează din plin în teritoriu.
Dan Motreanu, OUT din funcţie!
Astfel, în cadrul unei şedinţe a conducerii PNL Giurgiu, ce s-a desfăşurat la finele acestei săptămâni, europarlamentarul Dan Motreanu a anunţat că renunţă la conducerea organizaţiei judeţene.
Vă readucem aminte că acesta este şi vicepreşedinte naţional al PNL. Conform presei locale, decizia a fost motivată prin conflictele, unele dintre ele devenite publice, dintre persoanele cu funcţii de conducere în cadrul PNL Giurgiu.
Europarlamentarul și-a dat demisia
Chestionat dacă este adevărat că deputatul Toma Petcu o să vină preşedinte la PNL Giurgiu, Dan Motreanu a negat vehement informația. Despre acest lucru s-a tot zvonit în ultima perioadă, însă Motreanu spune că nu există niciun pic de adevăr în informație.
De altfel, Dan Motreanu a prezentat trei variante pentru stabilirea preşedintelui organizaţiei judeţene: desemnarea unui preşedinte interimar din interiorul organizatei, alegeri interne, fie numirea unui preşedinte de către conducerea centrală a partidului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Tot presa locală a scris că o decizie este posibil să fie luată chiar în prima zi a săptămânii, mai exact, 6 ianuarie, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, urmând să fie numit preşedinte interimar un apropiat al premierului Ludovic Orban.
Dan Motreanu a fost cel care s-a ocupat de campania lui Klaus Iohannis după ce Ludovic Orban a devenit premier al României. Motreanu este considerat un om cu experienţă în tot ce înseamnă organizare în teritoriu.
Este unul dintre cei mai respectați lideri din PNL fiind și unul dintre cei mai vechi membri de partid. A intrat în PNL în anul 1990 și este cunoscut ca mâna de fier a liberalilor din Alba, județ pe care l-a condus.
A fost și consilier în Consiliul Județean Alba între anii 2000-2004. Una dintre cele mai importante funcții deținute vreodată de Motreanu a fost cea de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în guvernul Tăriceanu, numirea fiind făcută prin decret prezidențial pe 6 decembrie 2006.