Dacian Cioloș, președintele Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS) a ieșit la atac la adresa premierului României, Viorica Dăncilă și a întregului PSD. Fostul comisar european pentru agricultură a spus că social-democrații se pregătesc să sifoneze banii destinați dezvoltării satelor românești, printr-un program plătit de la buget, în timp ce fondurile care vin de la Uniunea Europene sunt pierdute.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat la începutul acestei săptămâni că PSD a scos România din noroi cu ajutorul programului PNDL.
Dacian Cioloș a lansat un atac furibund la adresa premierului Viorica Dăncilă
„Doamna Dăncilă spunea deunăzi că PSD scoate satele românești din noroi cu programul de investiții PNDL finanțat din bani de la buget (în timp ce pierdem fonduri UE). Un program care se pare că sifonează bani spre oamenii din PSD care, iată, de ani buni folosesc partidul ca pe o sursă de îmbogățire cu bani de la stat, adică de la contribuabili.
Ce nu spune doamna Dăncilă este că, prin acest fel de a acționa, PSD nu doar că nu ne scoate din noroi, dar ne afundă și mai mult. În noroiul moral. Eu zic că a venit vremea să-i trimitem pe acești oameni acolo unde le e locul: în lada cu vechituri a istoriei. Pentru asta, e nevoie de votul nostru, de cât mai multe voturi. Însă până la vot e nevoie să-i trimitem pe cei care afundă zilnic justiția în noroi acasă”, scrie Dacian Cioloș pe Facebook.
Ce le-a promis Dacian Cioloș colegilor săi de partid
Dacian Cioloș a fost ales recent președinte PLUS. „Eu am decis să mă implic, să particip la construirea unui partid să ne permită să ne luptăm pentru drepturile noastre, un partid în care să se regăsească toţi cei care vor să decidă pentru ei, cum să arate viitorul lor şi al copiilor lor. Fără să te implici nu ai cum să visezi că viitorul poate fi mai bun sau, oricum, rămâi doar cu visul, nu ai mijloacele şi oportunitatea să îl pui şi în practică. Proiectul meu pe care vi-l propun astăzi, însă, nu este doar un partid sau nu este în primul rând un partid. Şi vreau să spun aici şi o să vedeţi că are mai multe înţelesuri acest lucru. Proiectul meu este România. Proiectul meu e România şi ştiu ce avem de făcut: să mergem la europarlamentare şi să dăm primul test politic, să obţinem rezultate foarte bune. Apoi, să construim un proiect solid pentru alegerile prezidenţiale, foarte importante şi ele. Să creştem o elită politică pentru administraţia publică locală şi să câştigăm alegerile locale”, a afirmat Dacian Cioloş la prima Convenţie Naţională a PLUS.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet