Dacia a lansat, pe contul de Facebook, clipul de prezentare al primului său model alimentat cu energie electrică, Dacia Spring. ”Urbană, dinamică și gata să îți electrizeze fiecare călătorie”, se arată în prezentarea făcută modelului.
Model prezentat online
Inițial, producătorul Renault intenționa să prezinte în premieră modelul la Salonul Auto de la Geneva, programat pentru 5-15 martie. Cum epidemia de coronavirus a dus la anularea evenimentului, s-a decis ca Dacia Spring să fie prezentată online.
Producătorii au precizat că autonomia modelului este de 200 de kilometri.
Dacia Spring va fi comercializată începând din 2021.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
”Dacia Spring electric se înscrie în viziunea Grupului Renault de a oferi o mobilitate durabilă, accesibilă tuturor, respectând valorile şi filozofia mărcii Dacia. Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uşi şi 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică”, se arată într-un comunicat al grupului Renault.
Potrivit producătorilor, mașina poate fi utilizată atât în oraș, cât și pe traseele interurbane.
”O atenţie deosebită a fost acordată blocurilor optice. În partea frontală, farurile100% LED sunt divizate în două niveluri: o linie orizontală în partea superioară şi o serie de elemente grafice integrate în bara de protecţie. În spate, cele 4 blocuri optice, de asemenea 100% LED, formează un dublu Y, anunţând viitoarea identitate luminoasă a modelelor Dacia”, precizează sursa citată.