Cutremur în Polonia. Un mort și 16 răniți

Cutremur în Polonia. Un mort și 16 răniți
Un miner și 16 răniți este bilanțul cutremurului produs recent în Polonia. Sursa foto: blacknews.ro

Autoritățile poloneze sunt în alertă după cutremurul produs vineri, 4 octombrie 2019, în mina de cărbune  Bielszowice, provocând rănirea celor 17 persoane care lucrau în interiorul acesteia. Potrivit informațiilor transmise până la momentul redactării acestei știri, un bărbat s-a stins din viață în urma leziunilor suferite, pentru că nu a putut fi resuscitat în timp util, din cauza surpării minei respective.

Autoritățile de la Varșovia, în stare de alertă

Victima, în vârstă de doar 39 de ani, a acuzat răni grave la nivelul spatelor. În ciuda eforturilor colegilor săi de a-i acorda îngrijirile necesare până la sosirea echipajelor medicale, starea i s-a agravat. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu elicopterul la un spital din Cracovia, însă în zadar. De profesie electrician, acesta și-a dat ultima suflare în respectiva unitate medicală.

Din fericire, ceilalți mineri nu au suferit răni grave, însă intervenția autorităților a fost îngreunată de faptul că mina în care se aflau aceștia s-a surpat, ca urmare a seismului de 3 grade pe scara Richter, potrivit PAP, agenția publică de presă din țara vecină. Până la urmă, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei care deține mina, oamenii au fost evacuați din zona de risc. Pentru moment, nu este clar, însă, dacă au fost aduși sau nu la suprafață.

În urma seismului, mina s-a suprat, făcând ca oamenii să rămână prinși în subteran. Sursa foto: mediafax.ro
În urma seismului, mina s-a surpat, făcând ca oamenii să rămână prinși în subteran. Sursa foto: mediafax.ro

Trei mineri au murit în urma unui cutremur produs vara aceasta

Nu este singurul seism care face victime în rândul minerilor polonezi. În urmă cu doar trei luni, un seism de mică intensitate produs la o exploatare minieră din sudul țării a provocat moartea a trei persoane. În momentul izbucnirii mișcării plăcilor tectonice, în subteran se aflau nouă mineri.

După câteva ore în care au așteptat neputincioși intervenția autorităților, cei șase supraviețuitori au fost evacuați în siguranță. Chiar dacă nu acuzau răni severe, aceștia au fost transportați la spital pentru investigații amănunțite.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×