Cutremur de 5,2 grade în Filipine. Seismul s-a produs la o adâncime de 55 de kilometri

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
06/01/2020, 11:54
Cutremur de 5,2 grade în Filipine. Seismul s-a produs la o adâncime de 55 de kilometri
Cutremur de 5,2 grade pe scara Richter în Filipine. Sursa foto: Google Maps

Un cutremur de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs astăzi în Filipine, anunță Serviciul Geologic al Statelor Unite ale Americii și oamenii de știință din Asia-Pacific.

Cutremur de peste 5 grade în Filipine, resimțit și în Indonezia

Pământul s-a zguduit la ora locală 09:25, la 129 de kilometri distanță de Polomolok, South Cotabato, la o adâncime de doar 55 de kilometri.

Seismul a fost resimțit și de către indonezieni. Aproape de epicentru este și provincia filipneză Sarangani, la o distanță de doar 30 de kilometri.

62% dintre vulcanii activi, concentrați în Cercul de Foc al Pacificului

Astfel de cutremure sunt perfect normale pentru statele din sudul și sud-estul Asiei, căci ele fac parte din Cercul de Foc al Pacificului.

Centrul de foc al Pacificului este cea mai întinsă și activă zonă vulcanică și seismică de pe Pământ și se întinde de-a lungul Oceanului Pacific, afectând cu tot felul de fenomene ale naturii precum cutremurele țările din Asia și Americile (Sud, Centrală și de Nord).

Două treimi din Cercul de foc se află în arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe țărmurile Americilor.

Forma acestui cerc este, de fapt, al unei potcoave care se întinde pe o distanță de 40.000 de kilometri.

Sub Oceanul Pacific există nici mai mult, nici mai puțin decât 350 de vulcani activi, adică 62% dintre vulcanii planetei se concentrează pe această parte a globului.

Cercul este întrerupt de coasta nord-vestică a Statelor Unite și Canada, unde se produc foarte rar cutremure.

În sudul țărmului pacific al SUA avem cea mai lungă zonă de fractură oceanică, Mendcino, care se întinde pe 3.000 de kilometri. Cele mai mari falii se înregistrează în California.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×