După o lungă perioadă în care moneda europeană a câștigat teren în fața leului, ajungând la un record istoric, a urmat o zi în care a înregistrat o ușoară scădere, iar astăzi, 29 ianuarie 2019, cursul valutar BNR indică faptul că 1 Euro este echivalentu cu 4.7601 Lei, ceea ce înseamnă că moneda națională s-a apreciat ușor.
Mugur Isărescu a refuzat să fie audiat în Senat de către Comisia Economică, după ce Leul a traversat o perioadă extrem de nefastă în luna ianuarie 2019. „BNR nu va participa astăzi la discuția din Comisia Economică din Senat pentru că este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanțe în cadrul Comitetului Național de supraveghere macroprudențială, după cum a declarat aseară și domnul consilier Valcov. BNR este deschisă la dialog, la clarificarea chestiunilor în discuție bineînțeles și în Parlament și consider că se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de domnul Zamfir, care să nu plece de la un șir de fake news-uri lansate fără probe”, a anunțat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.
Curs Valutar BNR azi, 29 ianuarie
Precizările au venit după ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost invitat marți la Comisia Economică din Senat, pentru a discuta pe tema raportului de sfârșit de an întocmit de BNR și despre modul în care se stabilește indicele ROBOR pentru cei cu credite în lei.
Curs BNR pentru Euro
Cursul valutar BNR indică faptul că 1 Euro a ajuns să coste 4.7601 Lei, o ușoară depreciere față de ziua de ieri, când a fost cotat la 4.7628 Lei. A fost a doua zi consecutivă în care moneda națională a câștigat teren în fața celei europene.
Curs BNR pentru Dolar
Dolarul american s-a depreciat și el pentru a doua zi consecutivă și a ajuns la 4.1600 Lei, după ce ieri valora 4.1739 Lei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Curs valutar GBP: Cum se situează Lira sterlină
Lira Sterlină s-a depreciat și a ajuns la 5.4748 Lei, în timp ce Francul Elvețian este și el în scădere și valorează 4.1930 Lei, față de 4.2076 Lei, cât valora ieri. Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 3,1%.