Cursul valutar a fost stabilit și comunicat azi, 20 februarie 2019, de Banca Națională a României. Euro are o valoare de 4.7576 Lei, iar Dolarul una de 4.1938 Lei. Totodată, BNR a comunicat astăzi și indicele ROBOR. Pe 3 luni(3M), acesta a înregistrat o valoare de 3.25%, raportând o creștere de 0.06%, cel pe 6 luni(6M) este de 3.39%, înregistrând tot o creștere, una de 0.03%, iar cel pe 12 luni(12M) este de 3.55%, cu o majorare de 0.02%.
În ultima perioadă, s-au făcut speculații legate de cursul valutar al monedei Euro și ROBOR și de fluctuațiile acestora, lucru pe care guvernatorul Mugur Isărescu a dorit să le lămurească, în cadrul unei conferințe de presă de la începutul lunii. „Se tot fac comparații cu țările vecine. Am observat că persistă chiar s-a accentuat obiceiul prost că vine cineva la TV și face o comparație cum îi place.
Curs valutar BNR azi, 20 februarie 2019
Ia indicatorul care îi convine și le uită pe celelate. Reacția legată de mișcarea cursului la începutul anului a fost categoric disproporționată. Le spun celor care au sărit la gâtul BNR că și pe vremea sistemului de cursuri fixe, ele se mișcau cu plus 1%. Chiar dacă au solicitat prin postări caraghioase să cu sufix, nu poate să fie, suntem pe piață, trăiește.
Același obicei spun, și mă stăpânesc, prost, dacă nu manipulator, de a spune că a crescut cursul. Cursul s-a mișcat în interval mic, ce ne facem dacă ar fi ca la ceilalți. Polonia, Cehia, uitați-vă la ei. Prima de risc s-a modificat din cauza OUG 114 și acestei avalanșe deosebite de acuze, care duce la confuzionarea investititorilor străini”, a declarat Isărescu.
Curs valutar BNR pentru Euro
Conform cursului valutar comunicat astăzi, 20 februarie 2019, de Banca Națională, moneda europeană are o valoare de 4.7576 Lei, înregistrând o creștere de 0.0096 Lei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Curs valutar BNR pentru Dolar
Comparativ cu moneda europeană, cea americană a suferit o scădere de 0.0043 Lei, având o valoare de 4.1938 Lei.
Curs valutar GBP pentru Lira Sterlină
Potrivit cursului valutar GBP, Lira Sterlină are astăzi, 20 februarie 2019, o valoare de 5.4657 Lei, cu o creștere de 0.0388 Lei.