PNL va încerca să demareze în perioada care urmează procedura alegerilor anticipate, dar fără să prezinte demisia lui Ludovic Orban, arată surse din cadrul partidului.
Potrivit celor de la Libertatea, liberalii doresc să îi momească pe cei de la PSD să depună moțiunea de cenzură. Astfel, liberalii vor cere în perioada care urmează o sesiune extraordinară, cel mai probabil pe 27 ianuarie, în care își vor asuma răspunderea pe mai multe proiecte indezirabile pentru social-democrați, care nu vor avea de ales decât să depună moțiunea de cenzură.
Cum vrea PNL să se folosească de PSD pentru a declanșa alegerile anticipate
Printre proiectele pe care liberalii vor să și le asume se numără desființarea Secției speciale din justiție, alegerea primarilor în două tururi dar și eliminarea pensiilor speciale.
PNL mizează pe faptul că alegerile locale în două tururi vor produce furia social-democraților, care astfel vor fi forțați să depună moțiune de cenzură.
Pentru declanşarea alegerilor anticipate există de altfel trei metode: moţiune de cenzură a PSD, moţiune de cenzură PNL sau demisia premierului Orban. Liberalii consideră că demisia premierului Ludovic Orban ar afecta imaginea PNL, în ochii electoratului, astfel că această variantă este ultima luată în calcul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
PNL se va reuni, la începutul lunii februarie, într-o Consiliu Naţional, pentru stabilirea strategiei privind alegerile din acest an.
Ludovic Orban s-a hotărât să facă anticipate, după discuțiile cu Iohannis
Klaus Iohannis și Ludovic Orban vor să profite de faptul că stau excelent în sondajele de opinie și caută să organizeze alegeri anticipate cât mai repede.
Aceștia au convenit în cadrul unei întâlniri că vor face cât mai repede alegeri parlamentare: „Preşedintele României şi cu mine am hotărât că cel mai bine pentru România este să organizăm alegeri anticipate”, a declarat Orban după întrevederea cu președintele României.
„Românii au arătat clar la referendum, la alegerile prezidentiale că nu mai vor PSD la putere. Parlamentul este dominat de PSD și acționează ca o frână la demersurile președintelui și Guvernului”, a mai spus președintele PNL.