Anca Serea este speriată de situația critică în care ne aflăm, după ce noul coronavirus a pus stăpânire pe întreaga planetă. Zilele sunt identice, nu se întâmplă nimic bun, iar numărul cazurilor de COVID-19 crește de la oră la oră.
Pandemia de COVID-19 a distrus mii de suflete. Anca Serea: „Ceea ce trăim acum este un vis urât”
Anca Serea și Adi Sînă sunt izolați acasă împreună cu cei șase copii ai lor. S-au mutat recent din Cernica în Pipera, într-o vilă mai spațioasă, în valoare de 500.000 de euro. Nu au cumpărat-o încă, dar intenționează să o facă, dacă cei mici se vor acomoda și vor dori să locuiască acolo definitiv.
”Bună dimineața târzie, și tot în pijamale! Zilele par că se scurg una după alta, fără nicio diferență. Poate, cu excepția faptului că în weekend se reduce numărul activităților profesionale. Dar, în rest…suntem cu toții acasă”.
Nu doar eu și familia mea, ci întreaga planetă s-a oprit. Uneori, mi se pare că ceea ce trăim acum este un vis urât și că ne vom trezi într-o zi din el. Dar în fiecare dimineață, când aflu ultimele știri, îmi dau seama că este cât se poate de real”, a scris Anca Serea pe Instagram.
Cei șase copii îi ocupă tot timpul Ancăi Serea
Copiii, în special micuța Leeah, cel de-al treilea copil al cuplului Serea-Sînă, îi ocupă cea mai mare parte din timp. Tocmai de aceea, nu urmărește știrile non stop. Îi sunt suficiente informațiile pe care le ascultă în fiecare dimineață ca să realizeze situația dezastruoasă în care se află România.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”Am încercat să gasesc prin casa tot felul de activități care să mă țină ocupată, începând de la curățenie și terminând cu gătitul. Iar în rest m-am bucurat cât de mult am putut de timpul alături de copii”, a mai scris vedeta.