Ne mai despart doar câteva zile de marea sărbătoare a Crăciunului și știm că ești deja cu gândul la mesele îmbelșugate pe care le vei pregăti pentru cei dragi. Ca de fiecare dată, din meniu nu au cum să lipsească binecunoscutele sarmale, preparat preluat de la turci, dar care a devenit tradițional în Noaptea Sfântă a Nașterii Domnului.
Cele mai bune rețete de sarmale în foi de viță și varză
De obicei, sarmalele sunt considerate mâncare grea, care se prepară cu precădere în timpul sezonului rece și se servește alături de mămăligă, cartofi, sau pâine. De-a lungul timpului, însă, românii inventivi au născocit diverse variante care s-au bucurat la rândul lor de un real succes, mai ales în rândul vegetarienilor.
Fie că le prepari în foi de viță sau varză, cu umplutură din carne de pui, porc sau curcan, sunt absolut delicioase și te vei convinge imediat de acest lucru, pentru că îți propunem câteva rețete care suntem convinși că îți vor lăsa gura apă. În plus, poți fi sigur că invitații nu se vor mai sătura de gustul unic al acestui preparat atât de îndrăgit.
Sarmale din porc şi vită în foi de varză acră
Pentru această rețetă vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
- 300 gr de carne de vită tocată;
- 400 gr de carne de porc tocată;
- 2 cepe;
- 6 linguri de orez;
- 3 linguri de bulion de roşii;
- o legatură de mărar;
- 1,5 kg de varză acră; piper macinat;
- 6-7 boabe de piper;
- 2 foi de dafin
- cimbru uscat;
- 200 gr de slănină afumată (sau orice fel de afumatură)
Mod de preparare: Curăţă ceapa şi toacă mărunt, după care pune la călit în puţin ulei, la foc mic şi într-un vas acoperit. Adaugă apoi orezul ţinut în prealabil câteva minute în apă rece și o lingură de bulion. Lasă la foc mic 2 minute, amestecând mereu, cu mare atenție. Adaugă o lingură de bulion şi mai lasă pe foc pentru încă 2 minute. Pune carnea într-un vas mai mare, împreună cu ceapa şi orezul cu bulion călite mai devreme, 1/4 de linguriţă de piper măcinat, 1/2 linguriţă de cimbru uscat, mărarul tocat mărunt și amestecă bine.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
De îndată ce ai pregătit carnea, desprinde frunzele de varză de pe cotor, taie nervurile mai groase, pune foaia de varză în palmă, ia carnea cu o lingură şi rulează foaia de varză în jurul acesteia, având grijă să acoperi cu varză şi capetele sărmăluţei, pentru a nu ieşi carnea. Pune sărmaluţele astfel pregătite într-o cratiţă destul de încăpătoare, una lângă alta, în forma circulară. Pe fundul cratiţei pune în prealabil o lingură de ulei, 2-3 frunze întregi de varză şi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt.
După ce termini un strat de sarmale, pune deasupra lor o lingură de bulion diluat într-o ceşcuţă de apă şi câteva bucăţi de afumatură. Printre sarmale rupe şi 2 foi de dafin uscat, pentru un plus de savoare. Continuă apoi cu încă un strat de sarmale, apoi afumătură şi din nou sarmale, până când ajungi la final. Deasupra ultimului strat de sarmale pune un strat de 1 cm de varză tocată mărunt şi imprăştie încă o lingură de bulion. Completează apoi cu apă până când aceasta depăşeste cu câţiva cm sarmalele.
Acoperă cratiţa şi pune la fiert la foc mijlociu preț de circa 40 de minute. Verifică din când în când să nu scadă prea mult apa şi completează când este nevoie. Apoi, lasă-le să fiarbă la foc mic până când sunt gata, cel puţin încă o oră. Spre final, trebuie să scoți o sărmăluţă pe o farfurie şi să o guști, pentru a te asigura că varza este bine fiartă.
Sarmale de Crăciun în foi de viță
Pentru această rețetă ai nevoie de următoarele ingrediente:
- 1/2 kg carne tocată;
- 50-60 foi de viță;
- un morcov;
- o ceapă;
- 5 linguri orez;
- 5 linguri pastă de tomate;
- 2 ouă;
- o legatură mărar;
- o linguriţă cimbru;
- 5-6 foi de dafin;
- sare și piper
Mod de preparare: Curăță morcovul, dă-l pe răzătoarea mică şi toacă ceapa cu atenție. Pune într-o tigaie la încins câteva linguri de ulei şi apoi adaugă morcovul şi ceapa. Călește-le, până când se înmoaie puţin, după care adaugă jumătate de cană de apă şi toată cantitatea de pastă de tomate. Imediat după fierbere, adaugă şi condimentele. Acesta este sosul pentru sarmale pe care îl vei folosi şi la umplutură.
Amestecă cu grijă carnea tocată cu orezul şi mărarul tocat, peste care adaugă sosul de sarmale, după care amestecă toate aceste ingrediente. Adaugă apoi 2 ouă și condimentează, după gust. Așează foaia de viţă de vie, opărită, cu nervurile în sus, adică partea netedă în palmă. Pune din compoziţia pregătită şi rulează la fel ca în cazul sarmalelor cele din foi de varză. Într-o cratiţă,așează pe fund câteva foi de viţă, peste care pune apoi sarmalele împăturite. Adaugă apă cât să acopere sarmalele și fierbe cu capac la foc mic pentru aproximativ o oră. De asemenea, pot fi gătite şi la cuptor.
Cum se servesc, de fapt, sarmalele de Crăciun
Secretul celor mai bune sarmale de Crăciun este să le pregăteşti din timp, cu o zi sau chiar două înainte, timp în care toate aromele să se întrepătrundă. Dacă vrei să respecți tradiția, serveşte-le cu garnitură de mămăligă proaspătă şi smântână sau iaurt.
Nu uita nici de ardei iuți proaspeți sau murați, pentru că aduc un plus de savoare meselor de Sărbători. În plus, sarmalele merg de minune cu un vin roșu sec sau demisec, care le va pune în valoare toate aromele, astfel încât să îți răsfeți cum se cuvine papilele gustative.