Cum arată România văzută din spațiu. Fotografia de care te îndrăgostești

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
18/02/2020, 16:33
Cum arată România văzută din spațiu. Fotografia de care te îndrăgostești
Cum arată România văzută din spațiu. Sursa foto: Facebook

România a fost imortalizată de către sateliţii misiunii europene Sentinel 2, astfel că ţara noastră poate fi văzută acum şi cum arată din spaţiu. Sateliţii fac parte din programul eurpean Copernicus, coordonat de Comisia Europeană în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Cum arată România văzută din spațiu

Ţara noastră a fost fotografiată de sateliţii misiunii europene Sentinel 2. Aceştia fac parte din programul eurpean Copernicus, coordonat de Comisia Europeană în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Fotografia care arată ţara noastră din spaţiu a fost postată pe Facebook, luni, de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Satalitul Sentinel 1A, primul satelit din cadrul programului Copernicus Earth, a fost lansat în spaţiu pe data de 3 aprilie 2014.

Sateliţii Sentinel monitorizează Terra

Acesta a fost urmat de alte instrumente spaţiale, parte din programul Copernicus, o constelaţie de sateliţi ai gamei „Sentinel” care au rolul de a observa şi monitoriza Terra. Sateliţii au fost lansaţi în spaţiu progresiv de ESA şi de Uniunea Europeană.

Programul Copernicus este programul de observare a Pământului al Uniunii Europene, program care supraveghează planeta și mediul înconjurător în beneficiul final al tuturor cetățenilor europeni.

Acesta oferă servicii de informații bazate pe observarea Pământului prin satelit și pe datele in situ (non-spațiale).

Programul este coordonat și gestionat de Comisia Europeană. Acesta este implementat în parteneriat cu statele membre, Agenția Spațială Europeană (ESA), Organizația Europeană pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), Centrul european pentru prognoze meteorologice pe termen mediu (CPMTM), agențiile UE și Mercator Océan.

Mari cantități de date globale colectate de la sateliți, precum și de la sistemele de măsurare de la sol, aeriene și maritime sunt folosite pentru furnizarea de informații pentru a sprijini furnizorii de servicii, autoritățile publice și alte organizații internaționale să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor europeni.

Serviciile de informații furnizate sunt gratuite și liber accesibile pentru utilizatorii acestora„, informează Copernicus.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×