Cum arată noul Golf 8 este întrebarea împătimiților. În cele din urmă a venit și răspunsul. Primele imagini reale cu noul Golf 8 au ajuns pe în mediul online. Noua generaţie Golf a fost surprinsă chiar în cadrul unei fabrici după ce primele unităţi au părăsit linia de producţie. Și admiratorii modelului au de ce să fie încântați. Cel puțin asta reiese din entuziasmul care definește valul de comentarii.
Cum arată noul Golf 8
Trebuie să remarcă faptul că VW Golf este una dintre aparițiile cele mai așteptate ale acestui final de an. Şi vestea bună este că perioada în care toți au sperat să vadă măcar câteva detalii ale mașinii s-a încheiat. Hatchback-ul nemțesc va fi prezentat oficial peste două săptămâni. La interior acest Golf 8 dispune de Virtual Cockpit şi modelul fotografiat era dotat cu o cutie manuală. Mai remarcăm orientarea bordului spre şofer şi lipsa comenzilor fizice din zona centrală.
Nu se termină aici surprizele. E bine să știți că Golf VIII va fi disponibil în două versiuni plug-in hybrid, dintre care cea mai performantă (numită Golf GTE) va avea 245 CP. Pentru cei care prioritizează spiritul eco în locul celui sportiv, Volkswagen le va pune la dispoziție și o versiune cu 204 CP. Pentru pasionații datelor oficiale subliniem că până în prezent, compania germană a produs mai mult de 35 de milioane de exemplare de VW Golf.
Primele imagini reale au fost scăpate acum pe internet
Vă vine să credeți sau nu, dar debutul primei generații a avut loc în 1974. De data aceasta, noua generație se va axa pe inovații digitale și propune chiar și elemente noi de design. De asemenea, autoturismul va utiliza cele mai noi funcții de conducere asistată. Primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf VIII au ajuns pe internet fiind publicate, cum altfel, pe o rețea de socializare. Cu toate acestea, premiera mondială a lui VW Golf VIII este programată pentru 24 octombrie.
Noua generaţie ajunge în showroom-uri începând cu luna decembrie a acestui an. Și românii ar putea să-și cumpere tot din acel moment mașina, dar cine dorește un asemenea autoturism trebuie să știe că prețul este unul pe măsură – câteva zeci de mii de euro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17