Proaspăt instalat în funcția de prim-ministru al României după căderea Guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură, Ludovic Orban poartă negocieri dure cu formațiunile politice din Opoziție pentru a le convinge să voteze în Parlament noul său Executiv. În paralel, premierul desemnat trebuie să-i convingă pe colegii de partid să accepte propunerile de miniștri. Potrivit Digi 24, mulți dintre aceștia sunt nemulțumiți de alegerile lui Orban, în condițiile în care lista finală cuprinde și nume controversate.
Ludovic Orban, propuneri controversate pentru noul Guvern
Chiar dacă în ultimele zile au fost vehiculate numeroase variante, printre care și cea cu un Guvern compus din specialiști din afara Partidului Național Liberal, Ludovic Orban preferă să meargă pe mâna miniștrilor politici, cu excepția portofoliului de la Externe, decizia în acest caz aparținându-i președintelui Klaus Iohannis. Prin urmare, actualul șef al Executivului vine cu o echipă formată din membrii grupării pe care o conduce, persoane controversate sau lipsite de experiență, cum este cazul lui Gabriel Toncean, propunerea pentru Ministerul Sportului. Acesta este consilier personal al lui Orban și s-a remarcat în viața publică printr-un clip în care aleargă în parc alături de liderul PNL.
De altfel, pe fondul nemulțumirilor care își fac tot mai des simțită prezența în sânul partidului, Rareș Bogdan a lansat un avertisment pentru colegii săi, chiar în cadrul ședinței BEX de luni, 14 octombrie. Europarlamentarul îi îndeamnă pe aceștia să nu comită greșeli grave care ar putea compromite campania lui Klaus Iohannis pentru prezidențiale. Mulți dintre liderii PNL și-ar fi dorit ca ministerele cheie să fie ocupate de specialiști, sau de membri de partid cu competențe în domeniile respective.
Lista finală cu miniștrii lui Orban
- Ministerul Sănătății – Vasile Rîmbu, managerul spitalului Județean din Suceava
- Ministerul Educației – Monica Anisie, președinte PNL Sector 2, fost secretar de stat la Educație în Guvernul Cioloș
- Ministerul Infrastructurii (comasate Transporturile cu Comunicațiile) – Lucian Bode, deputat PNL, președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților
- Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu, consilierul prezidențial pentru politică externă
- Ministerul Justiției – Ioan Cupșa, Gabriel Andronache sau Cătălin Predoiu
- Ministerul de Interne – Marcel Vela, Laurențiu Leoreanu sau Ion Ștefan
- Ministerul Finanțelor -Florin Cîțu, Bogdan Huțucă, Cristian Păun sau Lucian Heiuș
- Ministerul Muncii – Violeta Alexandru, președinte PNL București
- Ministerul Dezvoltării – Laurențiu Leoreanu
- Ministerul Culturii – Vlad Nistor, istoric
- Ministerul Agriculturii – Emil Dumitru, președintele Federației ProAgro
- Ministerul Fondurilor Europene – Bogdan Glăvan
- Ministerul Economiei (comasat cu Energia și Turismul) – Virgil Popescu, deputat, membru în Comisia de industrii
- Ministerul Tineretului și Sportului – Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness
- Ministerul Apărării – deputatul Ovidiu Raețchi
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet