Cântăreața, Cristina Spătar și-a pierdut mama când avea doar 24 de ani. Angela Spătar, mama cântăreței, a murit în urma unui cancer la vârsta de 42 de ani. Cristina Spătar merge regulat la mormântul mamei sale, iar recent și-a surprins fanii cu un mesaj emoționant.
Cristina Spătar, mesaj emoționant pentru mama sa
Cristina Spătar merge în mon constant la mormântul mamei sale, Angela Spătar care s-a stins din viață în urmă cu mulți ani, mai exact în anul 1997. Angela Spătar a murit din cauza canecrului de colon chiar în brațele fiicei sale, Cristina.
„? ………..știu că ești lângă mine”, a scris Cristina pe contul de Instagram, în dreptul fotografiei, de la mormântul mamei sale, din Onești. „Mama mea a murit când eu aveam cea mai mare nevoie de ea. După trei ani de luptă cu boala asta păcătoasă, s-a stins la vârsta de 42 de ani, chiar în braţele mele. Aveam 24 de ani şi îmi amintesc cum plângeam şi cât de tare m-a durut treaba asta. Pentru mine a fost groaznic să văd cum pierd stâlpul de bază al existenţei mele. Şi acum o simt aproape, însă un rol important îl are şi fosta mea soacră.”, a declarat artista în urmă cu ceva timp.
„Mama a murit când aveam cea mai mare nevoie de ea. Acum, soacra mea îi ţine locul”, a declarat artista despre soacra sa, mama Elena. Deși a divorțat de fiul acesteia de mai bine de doi ani, Cristian Spătar continuă să ai o relație apropiată cu soacra sa cu care vorbește des. Afaceristul Alin Ionescu (41 de ani) și cântăreața (46 de ani) au ales să locuiască împreună în aceeași casă chiar și după divorț de dragul copiilor, Albert și Aida.
Cântăreața a părăsit vila somptuoasă de la Crevedia
Cristina Spătar a fost nevoită să părăsească vila în care locuia cu fostul soț, Alin Ionescu. La sfârșitul anului trecut, cântăreața și-a luat cei doi copii, Albert și Aida și s-a mutat cu chirie, într-un apartament cu două camere, dintr-un bloc cu 4 etaje din București. ,,Așa e când te dă bărbatul afară din casă”, s-a confesat cântăreața unei vecine.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cântăreața și omul de afaceri, Alin Ionescu, judecat pentru evaziune fiscală, s-au cunoscut în primăvara anului 2007. După doar un an de relație, cei doi s-au căsătorit. Nunta a fost una grandioasă la care au luat parte numeroși prieteni ai celor doi îndrăgostiți. Din păcate, drumurile celor doi s-au despărțit în urmă cu doi ani. Deși au continuat să locuască în aceeași casă, de dragul copiilor, cei doi nu s-au mai împăcat.
Vedeta a mărturisit că și-a refăcut viața, dar nu a dat prea multe detalii. „Am un iubit. Toate fetele au un iubit, eu de ce să nu am?”.