Dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost executat cu câteva luni înainte de a intra în posesia mai multor bunuri care au ajuns să fie vândute la licitație, în cele din urmă, cu nu mai puțin de 55.000 de euro.
Cum a reușit să facă Nicolae Ceaușescu 55.000 de euro. Licitația a pornit de la 10.000 de euro
În mai 1989, Nicolae Ceaușescu comanda fabricii de mobilă CPL Arad o garnitură de birou din lemn de paltin compusă dintr-o bibliotecă, o masă și un scaun. Trei arhitecți, patru proiectanți, 18 sculptori și alți zeci de muncitori s-au apucat imediat de lucru, în încercarea de a termina garnitura până în octombrie 1989. Aceasta urma să fie montată în biroul dictatorului.
A venit însă Revoluția din 1989 și toate piesele de mobilier au ajuns să fie vândute de Casa Artmark, contra sumei de 55.000 de euro. Prețul de pornire a fost de 10.000 de euro, însă cei care au participat la licitația organizată în Capitală și-au dorit foarte mult garnitura, așa că prețul a urcat vertiginos.
Nu a mai apucat să-și vadă mobila
Interesant este că fostul dictator nici măcar nu a reușit să vadă garnitura de mobilă cu denumirea „Cabinetul N.C.”. Aceasta nu a fost terminată la timp, ci abia în anul 1990, adica la câteva luni după executarea soților Ceaușescu. Elena și Nicolae Ceaușescu au fost executați la Târgoviște chiar în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 1989, la capătul unui proces sumar. Ei au primit pedeapsa capitală, fiind găsiți vinovați pentru genocid, subminarea puterii de stat și a economiei naționale.
După moartea lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu, averea lor a făcut obiectul mai multor speculații. Multă lume a vorbit despre existența unor conturi secrete ale soților Ceaușescu. La începutul anilor 90, Guvernul României a angajat mai mulți experți canadieni pentru a da de urma banilor, dar investigațiile au încetat în mod suspect.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere