Cum a apărut Jojo pe o plajă de la malul Mării Negre. Ce au observat turiştii. FOTO

Bogdan Solomon   
în Stiri mondene
21/07/2019, 18:44
Cum a apărut Jojo pe o plajă de la malul Mării Negre. Ce au observat turiştii. FOTO GALERIE FOTO
Cătălina Grama, alias Jojo. Sursa foto: a1.ro

Vara e în toi, astfel că cele mai cunoscute figuri ale showbiz-ului românesc profită din plin de vremea caniculară pentru a petrece o binemeritată vacanță, alegând adesea destinații care mai de care mai exotice. Există, însă, și exemple de vedete care preferă să nu părăsească meleagurile noastre, spre surprinderea totală a oamenilor din jur.

Jojo a dat plajele exotice pentru Sfântul Gheorghe

Nu puțină le-a fost mirarea locuitorilor, dar și turiștilor din Sfântu Gheorghe, Tulcea, când au văzut cine și-a făcut apariția pe plaja din oraș. Este vorba despre nimeni-alta decât Cătălina Grama, cunoscută publicului larg sub numele de Jojo. Îndrăgita actriță și soțul său, Paul Ipate, au hotărât să petreacă un concediu liniștit și relaxant, avându-i alături și pe cei doi copii, Achim și Zora.

Decizia a fost una inspirată, mai ales că cei mici s-au distrat de minune la malul Mării negre. Cel puțin așa reiese din fotografiile postate chiar de Jojo pe rețelele de socializare. În plus, vedeta a transmis și un  mesaj, împărtășindu-le fanilor trăirile sale din aceste momente fericite. „Dimineți cu aer sărat de mare. Libertate. Valuri înspumate și plaja cacao cu lapte. Zora și Achim fericiți ca doi pescăruși care și-au deschis larg aripile” , a scris Cătălina Grama pe contul personal de Instagram.

Jojo se relaxează la plajă, alături de cei doi copii ai săi. Sursa foto: Instagram
Jojo se relaxează la plajă, alături de cei doi copii ai săi. Sursa foto: Instagram

Jojo: „Îmi retrăiesc copilăria”

Totodată, Jojo a dezvăluit că se simte împlinită alături de cei doi copii ai săi, mai ales că prin ochii micuților Achim și Zora, are ocazia să retrăiască sentimentele unice ale copilăriei, perioadă în care nu existau niciun fel de obstacole.

Zora mă strigă de fiecare dată când mă așez. „Mami! Hai și tu mami!” E atâta fericire și speranță în glasul ei încât nu o pot refuza niciodată. Alergăm nestigherite pe plajă fără direcție și fără opreliști.

Zora îmi împrumută din energia ei și mă face să mă simt ca atunci când eram și eu copil. Ce sentiment minunat: îmi retrăiesc copilăria prin ochii copiilor mei! Ce poate fi mai frumos pe lume?”, a mai scris Jojo.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×