După ce a câștigat sezonul cu numărul cinci al emisiunii Vocea României, alături de antrenorul său, Tudor Chirilă, Cristina Bălan a reușit să-și ducă la îndeplinire unul dintre cele mai arzătoare vise ale sale. Mai concret, fosta componentă a trupei Impact, care făcea furori la începutul anilor 2000, a dat viața de la bloc pe viața de la țară, construindu-și o casă la Vidra, în apropiere de Capitală, unde locuiește alături de familie și de socri. Această schimbare a fost benefică și pentru gemenii săi, diagnosticați cu sindromul Down.
Cristina Bălan, vești bune despre gemenii săi
De altfel, într-un interviu acordat recent, artista a vorbit deschis despre Toma și Matei, dezvăluind că micuții fac mari progrese și îi dau speranțe că starea lor de sănătate se va îmbunătăți cât mai curând. Totodată, fosta câștigătoare a concursului difuzat de Pro TV trage un semnal de alarmă în privința statului român, care nu a contribuit cu nimic la terapia de zi cu zi a băieților săi.
„Toma și Matei fac șase ani, în curând, dar ei încă zic «cici ani» când sunt întrebați. Trebuie să facem trecerea la următoarea cifră. Deși sunt gemeni, unul are o fire, celălalt, alta. Matei e cu inițiativa, Toma îl urmează. Matei e mai șucar, Toma e blândețea întruchipată. De exemplu, Matei e mai puțin răbdător decât Toma. Și tot așa. Fiecare cu personalitatea lui. O perioadă aveau pasiune pentru mașinuțe, în special cele de construit, de ceva vreme le place să se joace cu niște ursuleți pe care i-au botezat Ted și Ted Doi.
Amândoi adoră apa și nu ratează nici o ocazie de bălăceală… Amândoi progresează excelent pe partea de limbaj, unde există provocări. În rest, ei înțeleg enorm de multe lucruri și ne demonstrează, zilnic, că au abilități nebănuite. Sunt foarte sănătoși, dar mi-e cumva teamă să spun asta pentru că acum ne trezim că statul nu ne mai da indemnizația pentru ei sau ne dau alt grad, dacă tot sunt atât de bine copiii. Dar ei sunt bine pentru că am investit aproape tot timpul și banii noștri in educarea și îngrijirea lor. Eforturi uriașe, sacrificii, uneori supraomenești, însă cu rezultate pe măsură. Statul român nu are legătură cu progresele lor”, a declarat Cristina Bălan pentru superbebe.ro.
Critina Bălan, încântată de viața la țară
De când a renunțat la agitația vieții de oraș, cântăreața susține că este mai liniștită și se poate dedica întru totul celor doi copii ai săi. În plus, socrii sunt gata să-i sară în ajutor ori de câte ori este nevoie, iar legumele pe care le cultivă împreună cu cei dragi îi asigură un trai cât se poate de sănătos.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Sunt vreo 20 de kilometri, dar merită. Toată viața am stat la bloc, îmi doream o casă pe pământ. E altceva să ai grădină, livadă, pomi, găini, să le hrănesti cu mâinile tale. Eu vorbesc cu ele: «stați așa că nu vă mănânc. Sunt vegetariană. Avem roșii de țară, avem de toate ”, a mai spus Cristina Bălan.