Reacția Gabrielei Firea după ce a aflat că Partidul Național Liberal îl susține pe Nicușor Dan pentru candidatura la Primăria Capitalei l-a șocat pe Cristian Tudor Popescu. Gazetarul a comparat discursul primarului general cu ”o salată de cuvinte, în anumite situații diagnosticabilă clinic”.
Cristian Tudor Popescu, șocat de reacția Gabrielei Firea
Cristian Tudor Popescu a spus că nu a mai văzut niciodată, de la George W.Bush încoace, un politician atât de „lovit în freză de o știre”. CTP se referă la momentul în care fostul președinte al SUA era anunțat de atacul de la 11 septembrie, atunci când mai multe avioane au lovit turnurile World Trade Center. Președintele a reacționat foarte ciudat. Nu a mai știut ce să spună, a rămas șocat de vestea respectivă minute în șir.
” A identificat doamna Firea ce le lipsește… A identificat „lipsa de penurie” de la PNL, de la USR-PLUS, de la PMP. „Le lipsește ceva…”. Știți ce le lipsește?
”O salată de cuvinte, în anumite situații diagnosticabilă clinic”
Deci… „nau cament” (pronunția Gabrielei Firea a expresiei „no comment” – n.red.), domne. Deci n-au… Toți ăștia din opoziția ei sunt lipsiți de „cament”, cum a spus doamna Firea.
Să știți că de la George W. Bush nu am mai văzut un politician atât de lovit în freză de o știre. W. Bush, vă aduceți aminte, când a venit cineva și i-a spus, era la o școală, și i-a spus de atacul de la World Trade Center, când a intrat avionul în clădire. Nu știa ce să facă, se uita în stânga, se uita în dreapta, nu a luat nicio măsură… Se uita, a mai vorbit cu copiii, a mai râs, nu știa ce să facă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Doamna Firea, acum, la fel. A fost lovită pur și simplu în creierul mic de această știre, pentru că tot ce a debitat este ceea ce se numește în limba germană „rattenkönig” – „Regele șobolan”, care în argou înseamnă o înșiruire de prostii, una atrâgând-o pe cealaltă. Un fel de „din lac în puț”, în cascadă.
Zice „țara arde și bătrâneii se piaptănă”. Care țară? Care erau bătrâneii? Cine era bâtrânelul aici? Nicușor Dan, Ludovic Orban, Dan Barna, Vlad Voiculescu, ăștia erau bătrâneii?
După care, e de noaptea minții – „nau cament”, „e ca nuca în perete”. Care nucă? Și „colac peste pupăză”. Deci a aruncat niște expresii care nu a niciun sens în cazul de față. Care colac, care pupăză, care nucă, care perete? Le debitează în serie pe baza reflexului fundamental al politicianului român că „ceva trebuie să spun”. Nu trebuie să taci, și atunci dă-i cu pupăza, cu colacu, cu nuca, cu nau cament…
O salată de cuvinte, în anumite situații diagnosticabilă clinic. Asta este reacția doamnei Firea, ceea ce arată că într-adevăr această mișcare a PNL a lovit-o. De ce a făcut-o PNL-ul, ce socoteli or fi, nu mă interesează”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Ce a declarat Gabriela Firea
Gabriela Firea a fost întrebată ce părere are despre susținerea acordată de Partidul Național Liberal lui Nicușor Dan pentru candidatura la primăria Capitalei.
„Ce pot să vă spun? Ştiţi cum e: ţara arde şi bătrâneii se piaptănă – că nu erau nişte doamne care se pieptănau, erau nişte bătrânei simpatici. Am văzut şi eu aşa, ca nuca în perete şi colac peste pupăză, acest anunţ. E ca un ‘no comment’ pur şi simplu.
Deci, este noaptea minţii. Le urez succes, cu mult fairplay, tuturor candidaților de la toate primăriile din țară, pentru că am văzut că toată campania s-a concentrat doar pe București. Să știți că mai sunt primării și în țară, dar se vorbește doar despre București.
Oare de ce? L-am văzut pe domnul premier care a fost demis de parlament că îi transmite bezele soțului meu”, este comentariul făcut de Gabriela Firea.