Judecătorii sectorului 4 au publicat motivarea privind admiterea cererii de eliberare condiționată a lui Cristi Borcea. Magistrații au avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului acționar de la clubul de fotbal Dinamo București. Acesta este pe punctul de a ieși din pușcărie pentru că a dat dovadă de îndreptare.
Judecătorii sectorului 4 au publicat motivarea cu privire la eliberarea lui Cristi Borcea
Borcea a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută obligatoriu de lege. Dinamovistul a dat dovadă de conștiinciozitate în penitenciar, unde a muncit fără să comenteze și a dat dovadă, astfel, că vrea să se îndrepte. Borcea a ajuns în închisoare pentru a doua oară, iar prima oară fusese eliberat tot pentru bună purtare.
Fostul acționar de la Dinamo a primit vestea reîncarcerării pe 18 martie, când Curtea de Apel București a decis contopirea pedepselor din dosarele retrocedărilor ilegale și cel al transferurilor din fotbal. Acesta ar avea de executat 7 ani și jumătate, însă se pare că va ieși mai repede din spatele gratiilor.
Borcea, un deținut exemplar: „nu a fost sancționat disciplinar”
„Borcea a participat la programele educaționale şi psihologice, nu a fost sancţionat disciplinar, fiind recompensat de 41 ori (de 19 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi/sau vizită, o dată cu suplimentarea numărului de convorbiri online şi de 21 de ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar). Petentul a finalizat programul de educaţie prin sport, iar în prezent este inclus în cadrul programului pentru liberare”, se arată în motivarea Judecătoriei sectorului 4.
„Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiţionate, instanţa retine că, potrivit art. 59 din Codul penal din 1969, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale”, se mai arată în motivarea magistraților, scrie MEDIAFAX.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17