Criminala de la metrou, cum este cunoscută Magdalena Șerban, femeia care în urmă cu un an și patru luni a împins o tânără în fața unei garnituri de metrou în stația Dristor, a fost condamnată la închisoare pe viață! Decizia instanţei este una definitivă.
Criminala de la metrou, condamnată la închisoare pe viață
Astfel, femeia care a ucis-o pe Alina Ciucu, aruncând-o în fața metroului la stația Dristor, își va petrece restul zilelor după gratii. Magdalena Șerban a fost condamnată la închisoare pe viață, dar și la plata unor daune.
În decembrie 2017, Magdalena Șerban, în vârstă de 36 de ani, a șocat o țară întreagă! Femeia bolnavă psihic a fost arestată după ce a ucis-o pe Alina Ciucu care aștepta metroul în stația Dristor și pe care a împins-o fără absolut niciun motiv în fața trenului.
Magdalena Șerban a încercat să omoare o altă tânără
Cu doar câteva ore înainte de oribila crimă, aceeași Magdalena Șerban a încercat să omoare o altă fată, care a reușit, însă, să opună rezistență. Ulterior, medicii au stabilit că, în ciuda tulburărilor grave de comportament, femeia ucigașă a avut discernământ și a fost trimisă în judecată.
”Am bacul luat. Am făcut profesionala. Am fost concediată de la Carrefour Express unde lucram ca casieră, în decembrie, iar nivelul de trai al meu a scăzut. Mă refer la zilele în care s-au petrecut accidentele. M-am simțit rău în acea zi. Am căutat de lucru la metrou la mai multe stații, de lucru pe la chioșcuri și pe sus. M-am simțit nefolositoare. S-a întâmplat ce s-a întâmplat și îmi pare rău. Am lucrat și în Spania la curățenie. De la 17 la 28 de ani am lucrat în România și de la 28 la 38 în Spania. Și în Spania am fost internată într-un spital de psihiatrie. Am avut gânduri negre, amețeli”, a declarat atunci Magdalena Șerban, în fața anchetatorilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
După ce a împins-o pe tânără pe calea ferată, a mers să-și cumpere pantaloni
”Am început să mă uit la mai multe persoane și vedeam negru în jurul meu. Una dintre tinere s-a apropiat mai mult de mine și eu am împins-o. Finalul nu l-am văzut că am plecat. A căzut pe șine. A încercat să se ridice. Distanța era mai mare de 1.51 și nu se putea ridica. Când era căzuta ea striga dacă pot să iau geanta. Era cu mâinile întinse pe plafonul pe care așteaptă călătorii și geanta era în una din mâini. Eu am lovit geanta, nu pe ea. Nu știu dacă încerca să se ridice. Nu am încercat să o ajut pentru că voiam să plec. Numai de un bărbat putea fi ridicată de acolo.
Nu, am plecat. Nu, nu am văzut că vine metroul. Toate persoanele au văzut că era cineva pe șine dar nu au ajutat pentru că au văzut că vine metroul. Eu nu am văzut că vine metroul. Am plecat de acolo, dar am auzit niște țipete. Când le-am auzit eram pe scările rulante de afară. După aceea am fost sa îmi cumpăr niște pantaloni și apoi m-a luat poliția. Nu eram curioasă ce s-a întâmplat cu persoana pe care am împins-o pe șine, pentru că voiam să îmi cumpăr niște pantaloni și neavând bani mulți la mine căutam unii mai ieftini” , este declarația halucinantă a femeii condamnate acum la închisoare pe viață.