Revenire șoc în televiziunea din România. Cozmin Gușă plănuiește în mare secret să-și reia activitatea pe micile ecrane. Cunoscutul consultant politic și președinte al Federației Române de Judo, va prelua rolul de prezentator într-o nouă emisiune, chiar la postul de televiziune pe care îl patronează.
Potrivit unor surse din interiorul canalului de știri, Gușă urmează să prezinte emisiunea „România 2019”, un talk-show în cadrul căruia vor fi dezbătute pe larg principalele subiecte ale zilei din sfera politică și nu numai. Noul format își propune de asemenea să atingă subiecte legate de Justiție, mediul de afaceri, dar și mass-media.
Cozmin Gușă se întoarce pe sticlă cu o nouă emisiune
În fiecare seară, emisiunea moderată de Gușă va fi transmisă live, din câte un județ al țării. Noul talk-show își propune să dezbată subiectele momentului, alături de oameni politici, indiferent de tabăra din care fac parte, dar și de avocați, oameni de afaceri, profesori universitari sau reprezentanți ai mass-media.
Noul format își va face debutul pe post vineri seară, iar surse din interiorul Realității TV susțin că producătorii au intrat deja în legătură cu o serie de personalități ce vor fi prezente în calitate de invitați, pentru edițiile următoare, transmise live din întreaga țară. Pentru moment nu este cunoscută ora la care va fi difuzată emisiunea realizată de Cozmin Gușă. Rămâne de văzut când își va face acesta apariția pe sticlă, în condițiile în care seara este în continuare dominată de alte emisiuni de succes ale postului, realizate de Rareș Bogdan și Octavian Hoandră.
Postul lui Gușă nu scapă de CNA
Realitatea TV, canalul de știri patronat de Cozmin Gușă, nu iese din vizorul CNA. După ce i-a fost întreruptă emisia pentru 10 minute, moment în care s-a înregistrat un adevărat record de audiență în semn de protest, postul de televiziune continuă să fie sub lupa Consiliului Național al Audiovizualului. Realizatorul Rareș Bogdan a anunțat că toate emisiunile difuzate de Realitatea în perioada 15-18 ianuarie, vor fi supuse verificărilor din partea CNA.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17