Realitatea TV, sub lupa CNA! Toate emisiunile din perioada 15-18 ianuarie, analizate. Rareş Bogdan a făcut anunţul

Claudiu Surmei   
în Stiri de ultima ora
29/01/2019, 16:13
Realitatea TV, sub lupa CNA! Toate emisiunile din perioada 15-18 ianuarie, analizate. Rareş Bogdan a făcut anunţul GALERIE FOTO
Rareș Bogdan a anunțat că toate emisiunile de la Realitatea TV sunt analizate de CNA

Realitatea TV se află în continuare sub lupa Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). După ce postul de televiziune a fost obligat să își suspende emisia timp de 10 minute pe data de 17 ianuarie, prezentatorul Rareș Bogdan a anunțat că toate emisiunile de la Realitatea TV din perioada 15 – 18 ianuarie sunt analizate de CNA.

CNA a făcut un gest fără precedent la doar două săptămâni după ce a obligat postul Realitatea TV să își suspende emisia, ca urmare a modului în care a prezentat intervenția Jandarmeriei la protestul care a avut loc în Capitală pe 10 august 2018. Mai multe posturi de televiziune s-au solidarizat atunci cu Realitatea TV, care a înregistrat o audiență record în cele 10 minute în care nu a emis. Pe 17 ianuarie, în intervalul orar 19:00 – 19:10, postul TV a fost urmărit de un număr record de telespectatori. Cu o audiență de 3,1%, Realitatea TV a surclasat posturile rivale de profil. Prin comparație, Antena 3 a înregistrat 2,8%, în timp ce România TV a înregistrat 1,2%.

Realitatea TV și-a întrerupt emisia timp de 10 minute pe 17 ianuarie 2019
Realitatea TV și-a întrerupt emisia timp de 10 minute pe 17 ianuarie 2019

Rareș Bogdan a anunțat că toate emisiunile de la Realitatea TV sunt analizate de CNA

Toate emisiunile difuzate de Realitatea TV în perioada 15 – 18 ianuarie sunt analizate de CNA, a anunțat prezentatorul Rareș Bogdan. Dorina Rusu a propus eliminarea punctului legat de postul TV la ultmia ședință CNA, însă propunerea ei a fost respinsă, chiar dacă decizia prin care Realitatea TV a fost obligată să își suspende emisia a fost criticată de organizațiile media, de opoziție și chiar de către Administrația Prezidențială. „CNA nu trebuie folosit ca un instrument de reducere la tăcere a jurnaliștilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×