Clipe de groază pentru Claudia Pavel: „Probabil va trebui să mergem la un hotel pentru că nu se poate sta”

Dan Suta   
în Stiri mondene
09/04/2020, 11:33
Clipe de groază pentru Claudia Pavel: „Probabil va trebui să mergem la un hotel pentru că nu se poate sta”
Claudia Pavel trece prin momente de groază în carantină. Sursa foto: Instagram

Claudia Pavel trage un semnal de alarmă din cauza poluării excesive în Capitală, a cărei surse este în continuare un mister. Cântăreața spune că fumul pe care îl simte zi de zi pune în pericol viața familiei ei.

Claudia Pavel trăiește un coșmar în Corbeanca: „Acoperim geamurile cu bandă adezivă”

„În momentul ăsta este fum din nou în Corbeanca și abia se poate respira în case. Toata ziua nu a fost fum și cum a venit noaptea a apărut și fumul. Este un coșmar. Acoperim geamurile cu bandă adezivă”, a scris Cream pe Instagram.

„Probabil că va trebui să mergem la hotel pentru că nu se poate sta! Sper să nu luăm vreo amendă că am îndrăznit să ieșin din casă ca să nu ne sufocăm”, a completat artista.

„Majoritatea copiilor noștri au probleme pulmonare”, a adăugat extrem de revoltată artista, mamă a unui băiat de 8 ani. Nu este singura celebritate de la noi care se plânge de acest fenomen.

Și Simona Gherghe a semnalat problema din Capitală

Ieri, Simona Gherghe se plângea de aceeași situație. La fel ca fosta solistă a trupei Cream, prezentatoarea de la Antena 1 este nevoită să țină geamurile închise și susține că trăiește un infern de câteva zile.

Fosta realizatoare a emisiunii Acces direct a spus că o ustură des ochii și cel mai tare o preocupă ca poluarea să nu le afecteze pe cele două micuțe, pe care le protejează mai mult ca oricând în această perioadă.

„A doua noapte consecutiv când nu se poate respira. Nu putem deschide geamurile, mirosul de fum/cauciuc ars a intrat în casă și se simte foarte puternic. Practic, mă ustură ochii. E ceva ciudat în povestea asta”, a scris ieri vedeta de la Antena 1.

Autoritățile continuă să investigheze care este sursa poluării din București, având în vedere că mai toată lumea stă în case de mai bine de două săptămâni.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×