Claudiu Manda are probleme serioase după alegerile prezidențiale! Eurodeputatul a rămas, în mod oficial, fără permis de conducere. Judecătoria din Bolintin Vale a respins contestația făcută de soțul Liei Olguța Vasilescu. Acesta a ajuns în tribunal după ce a fost prins conducând cu 125km/h în localitate. Claudiu Manda, președintele PSD Dolj, a pierdut procesul prin care contesta sancțiunea aplicată de polițiștii din Giurgiu pentru depășirea vitezei legale. Decizia instanței poate fi contestată.
Claudiu Manda, probleme serioase după alegerile prezidențiale!
Judecătoria Bolintin Vale i-a respins contestația, pe care a considerat-o ca „neîntemeiată”. „Respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare”, este soluția Judecătoriei Bolintin Vale. Vă reamintim că în luna aprilie, poliţiştii i-au suspendat permisul lui Claudiu Manda pentru o perioadă de 90 de zile, după ce parlamentarul a fost prins cu 125km/h în localitate, pe raza oraşului Mihăileşti din judeţul Giurgiu.
Manda a fost atunci sancţionat și cu 1.305 lei. „La ora 16.00 aveam şedinţă la Senat. La 15.40, la Mihăileşti. Aveam şedinţă şi la ora 16.00 trebuia să ajung. Am plecat în timp util numai că s-a mai întârziat pe drum. Era un drum cu două benzi pe sens la intrarea în localitate. E adevărat ce s-a întâmplat. Mă grăbeam să ajung la Parlament”, declara atunci Cladiu Manda.
Europarlamentarul a rămas fără permis
Şi soţia lui, Lia Olguţa Vasilescu s-a implicat în incident. Fostul ministru al Muncii a spus că i se pare jenant pentru Poliţia Română să dea pe surse informaţia că i-a fost suspendat permisul de conducere lui Claudiu Manda, pentru că a condus cu viteză. Mai mult de atât, social democrat a comunicat că se afla şi ea în maşină şi au plecat mai târziu din Craiova, acesta fiind motivul pentru care s-a apăsat pedala accelerației.
Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu s-au căsătorit pe finalul lunii martie. Evenimentul a fost sărbătorit la Ișalnița, într-o sală de evenimente de lângă Craiova, oraşul natal al celor doi şi locul unde şi-au început cariera politică.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet