Cine este Nelia Zaharia, bruneta care l-a vrăjit pe Jason Derulo!? Nelia (27) este o tânără din Galați, care s-a mutut în București pentru a studia. A pășit timid în București, însă nu a durat foarte mult până s-a făcut remarcată în anturajul băieților și fetelor de oraș.
Nelia a fost animatoare la un cunoscut club din București, dar și-a dorit să facă mult mai mult cu viața ei, iar imediat după absolvirea Facultății de Științe Politice s-a mutat în Italia – Milano – unde ar fi dansatoare într-un club de noapte, potrivit surselor din anturajul Neliei, care au declarat exclusiv pentru Stiri Mondene.
Cine este Nelia Zaharia, bruneta care l-a vrăjit pe Jason Derulo
Focoasa brunetă a reușit să-i dea lumea peste cap îndrăgitului artist american, Jason Derulo. Cântărețul a făcut spectacol la malul Mării Negre, într-unul dintre cele mai fițoase cluburi din stațiunea Mamaia, iar Nelia s-a remarcat instant între mulțime.
Jason și Nelia au imortalizat prima lor întâlnire, iar prietenele frumoasei brunete bombardat-o cu like-uri și felicitări!
Nelia Zaharia a cochetat și cu modelling-ul, iar în urmă cu șapte ani reușea să câștige titlul de Miss Estival.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
O altă divă focoasă și aproape celebră, după festivalul Untold, este Monica Hill, bruneta nedezlipită de Cătălin Botezatu
Anul acesta, la Untold, Cătălin Botezatu a fost nedezlipit de o brunetă focoasă, cunoscută în lumea mondenă ca Monica Hill. Modelul cu care Cătălin Botezatu a mai apărut și în alte ocazii, a făcut furori la cel mai tare festival muzical din România.
Monica Hill, care a apărut și în anturajul DJ-ului Silviu Andrei, este într-adevăr o prezență care nu te poate lăsa indiferent. Ea a reprezentat țara noastră la la cea de 46-a ediţie a concursului Miss Intercontinental, desfășurat în Egipt, la Hurghada. Partenera lui Botezatu de la Untold a început cariera de modelling încă de la vârsta de 12 ani, lucrând până în prezent cu designeri cunoscuți.
Pe lângă Cătălin Botezatu, care nu putea să lipsească, bineînțeles, ea a mai colaborat cu Romaniţa Iovan și George Hojbotă, dar şi cu agenţii de modă din străinătate, în Italia şi Grecia.
Cine este bruneta nedezlipită de Cătălin Botezatu la Untold
Potrivit celor de la Cancan.ro, Cătălin Botezatu are o relație foarte apropiată cu Monica Hill. Cei doi s-au sărutat cu patos la festivalul Untold de la Cluj, dar au trecut și la pipăieli destul de intime. Totul a fost imortalizat, chiar ei punând pe rețelele de socializare o imagine în care designerul îi pune mâna pe sân. Mai mult, Cătălin Botezatu a invitat-o pe Monica la masa lui, pe care a plătit nu mai puțin de 2.500 de euro, așa cum am scris aici. Bruneta lui Cătălin Botezatu, de care a fost de-a dreptul nedezlipit la Untold, este obișnuită cu platourile de televiziune, ea apărând în diverse ipostaze la TV.
De asemenea, Monica nu are nici cea mai mică inhibiție în fața aparatului de fotografiat, imagini cu ea aproape goală făcând acum deliciul bărbaților din România.