Elena Ceaușescu a reușit să înăbușe chiar și marea iubire a lui Nicu Ceaușescu, fiul său pentru sora lui Serghei Mizil! Elena Ceaușescu făcuse o obsesie din controlul asupra copiilor săi. ”Preferatul” său când vine vorba de control era Nicu Ceaușescu, băiatul-problemă al celor doi dictatori.
Marea iubire a lui Nicu Ceausescu, obligată să facă avort de către Elena Ceaușescu
Acesta era mereu îndrăgostit, un iubăreț. Niciuna dintre cuceririle sale nu a reușit s-o impresioneze însă pe mama sa, temuta Elena Ceaușescu. Despre Nicu Ceaușescu s-a spus că a avut nenumărate amante, însă istoria neoficială a amorului în vremea comunistă a reținut numai numele iubitelor celebre, cu care a avut relații intense, pe măsura caracterului lor interzis.
Într-un interviu acordat revistei Historia, în urmă cu mai mulţi ani, Emilia Marinela Macovescu, soţia fostului ministru de Externe, George Macovescu, povesteşte cum Elena a intervenit brutal în relatia pe care Nicusor a avut-o, timp de 10 ani, cu Donca, fiica ideologului partidului, Paul Niculescu-Mizil, sora bunului său prieten, Serghei Mizil.
Nicu Ceaușescu a vrut s-o ia de soție pe Donca Mizil
“Nicu Ceauşescu a iubit-o foarte mult pe fata lui Mizil, pe Donca, a vrut s-o ia de soție, dar Elena Ceauşescu nu l-a lăsat să se căsătorească cu ea. Această fată de 16 ani a fost luată de pe stradă forțat și dusă la un spital unde a fost chiuretată, însărcinată fiind cu Nicu Ceaușescu. Pentru Nicu, Donca Mizil a fost iubirea vieții lui”, a povestit soția fostului ministru de Externe.
Elena Ceaușescu își făcea griji legate de faptul că Donca ar fi fost înfiată, așadar nu știa exact nimic despre rudele ei de sânge. Drept urmare, a făcut tot posibilul ca fiul ei să nu se mai vadă cu Donca. I-a reușit, iar relația dintre cei doi s-a răcit.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Jeanina Matei, o pasiune trecătoare
Serghei Mizil a povestit că, după dezamăgirea primei iubiri interzise, Nicu devenise ușor irascibil, chiar violent. La mare, Nicu Ceaușeascu a cunoscut-o pe Jeanina Matei, una dintre cele mai frumoase cântărețe ale anilor 1980. ”Prințișorul” venea s-o vadă la barul Melody. Cei doi au avut o relație de scurtă durată, iar principalii vinovați se pare că erau tot părinții lui. La curt timp, frumoasa cântăreață a plecat în Italia.
Nadia Comaneci, o iubire desavârșită sau o mare prietenie?
În jurul relației dintre Nadia Comăneci și Nicu Ceaușescu s-au țesut multe legende, atât în presa din țară, cât și în ziarele din străinătate. S-a vorbit despre o iubire desăvârșită. Mădălin Voicu susține că cei doi s-au cunoscut tot la mare, la o petrecere într-un bar. Se pare că Nicu Ceaușescu este cel care a insistat ca gimnasta să primească o casă și o mașină, după performanțele de la Montreal.
Nadia a negat însă că ar fi avut o relație cu mezinul familei Ceaușescu. ,,Nu-i adevărat ca aș fi avut o relație cu Ceaușescu. Am întâlnit acea familie doar o dată în viața mea, când am primit un premiu din partea partidului. Se întâmpla după Jocurile Olimpice din 1976″, a declarat Nadia Comăneci într-un interviu.
Daniela Vlădescu, ultima iubire a lui Nicu Ceaușescu
Soprana Daniela Vlădescu a fost ultima femeie din viața lui Nicu Ceaușescu, cea alături de care fiul dictatorului spera să îmbătrânescă. Cei doi s-au cunoscut pe când se aflau în delegaţie la Festivalul Tineretului de la Moscova.
”A fost o poveste frumoasă. Cel puţin din partea mea, a fost una sinceră, pe tot parcursul celor patru ani cât a durat. Aceiaşi patru ani in care mi s-a interzis accesul la Televiziune, la toate teatrele de operă din ţară, unde colaborasem ani la rând. Dar eu chiar m-am indrăgostit! De un om care avea şi o parte extraordinar de bună, parte de care mă îndrăgostisem şi care chiar merita dragostea mea. Iar partea lui rea m-a făcut să sufăr tot timpul”, a declarat la un moment dat Daniela Vlădescu într-un interviu pentru Jurnalul.
Poliana Cristescu, o fată ambițioasă
Singura soție a lui Nicu Ceaușescu a fost ambițioasa Poliana Cristescu, fosta șefă a Consiliului Național al Pionierilor și preferata Elenei Ceaușescu. Mădălin Voicu își amintește Poliana Cristescu era “o fată care nu arăta rău deloc”, dar “pentru care Nicu nu avea să simtă nimic”. Au fost căsătoriți un an şi jumătate, între 1983 și 1985.
După Revoluția din 1989, Nicu Ceauşescu a fost judecat și condamnat 20 de ani de închisoare pentru genocid şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, ca mai apoi pedeapsa să-i fie redusă la 5 ani, pentru port ilegal de armă. A fost eliberat condiționat. Nicu Ceaușescu a murit singur, la Viena, la vârsta de 45 de ani.