Cinci modele noi de iPhone! Acesta este anunțul pe care îl visau toți fanii. Astfel, compania americană Apple ar putea lansa în 2020 alte telefoane, unele îndelung așteptate. Este vorba despre patru versiuni ale vârfului de gamă, ce ar urma să aibă dimensiuni diferite ale display-ului, precum și un nou model de iPhone SE.
Cinci modele noi de iPhone!
Ming-Chi Kuo, analist al companiei TF International Securities susține că ar putea urma o schimbare semnificativă a strategiei Apple legată de modul în care își lansează noile produse. În ultimii patru ani, Apple a introdus pe piață câte trei noi modele iPhone anual.
Mai mult de atât, între 2013 și 2015, americanii le-au oferit fanilor strict două modele pe an. Lansarea a cinci noi telefoane ar prefigura o schimbare importantă în abordarea Apple, putând deveni similară cu a rivalilor săi, precum Samsung.
Anunț oficial făcut de colosul Apple pentru 2020
Japonezii lansează mai multe modele de telefoane în decursul unui an și reușesc să rămână mereu în top. Deși reprezentanții Companiei Apple nu au răspuns solicitării Business Insider de a oferi un punct de vedere în acest sens, analistul Ming-Chi Kuo crede că Apple va lansa în 2020 un iPhone cu un display de 5,4 inch, dotat cu două camere.
Mai mult de atât, acesta susține că noile modele de telefoane pe care Apple le va prezenta anul viitor vor avea tehnologie 5G. Faptul că acest smartphone ar avea doar două camere indică faptul că ar fi un model mai ieftin.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Nu se opresc aici surprizele americanilor. Un iPhone cu display de 6,1 inch de tip OLED, dotat cu două camere de tip dual-lens și tehnologie 5G ar urma să fie comercializat anul viitor. Tot în 2020, Kuo crede că ar urma să fie comercializat un iPhone de 6,1 inch, care ar avea, însă, trei camere foto și video.
Mai exact, acest model ar fi succesorul lui iPhone 11 Pro. Apple își dorește să includă și o cameră 3D ce va conferi o experiență mai bună în aplicațiile de realitate augumentată, susține și specialistul Bloomberg, Mark Gurman.
De asemenea, Ming-Chi Kuo sugerează că un iPhone de 6,7 inchi, dotat cu trei camere, ar urma să fie lansat în 2020. Telefonul ar avea astfel cel mai mare display dintre toate modelele aflate în portofoliul Apple.
Trebuie specificat și că a,ericanii sunt așteptați să lanseze un nou iPhone SE, având în vedere că actualul model se află pe piață din 2016. Și la acest tip vor exista modificări substanțiale pentru a rămâne în trend și pe gustul publicului.