Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a respins cererea de recuzare a Adinei Florea formulată de Laura Codruța Kovesi împotriva șefului Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. De altfel, este a doua cerere respinsă, după ce vineri cererea de înlocuire a procurorului a fost respinsă de șeful secției speciale de anchetare a magistraților.
Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție a fost citată vineri la Secția specială, a susținut că i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect și că a depus două cerei de recuzare ce îi vizează pe Adina Florea și Gheorghe Stan. Astfel, cel din urmă a respis înlocuirea procurorului de caz.
Cererea de recuzare a Adinei Florea a fost respinsă
Și, chiar dacă Gherorghe Stan nu se ocupa direct de dosarul în care este cercetată Kovesi, aceasta spune că procurorului îi lipsește imparțialitatea, dat fiind faptul că era vicepreședinte la Inspecția Judiciară în perioada în care a fost acuzată în patru cazuri de abateri disciplinare.
Laura Codruța Kovesi a informat, miercuri seară, că a fost citată la Secția de investigație a infracțiunilor din Justiție. Acolo a spus că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzațiile sunt de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă și luare de mită. De asemenea, Kovesi remarcă faptul că citația a venit în momentul în care se pregătește să susțină un interviu pentru funcția de procuror-șef european.
Elena Udrea, reacție dură împotriva fostei șefe a DNA
O altă persoană care o găsește vinovată pe fosta șefă a DNA este Elena Udrea. Fostul ministru a postat pe pagina sa de socializare un mesaj pentru Kovesi în care reclama faptul că și aceasta a încălcat legea și trebuie „să primească minim 6 ani de pușcărie”. „Buna seara! Sper ca sunteti bine. Referitor la subiectul zilei in Romania, acuzarea doamnei Kovesi, un prim comentariu, aici, pe Facebook.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Aparatorii dansei in special, sustin ca nu este grav si nici nu e luare de mita faptul ca i-a cerut lui Sebastian Ghita sa plateasca un avion privat cu care sa il aduca in tara pe fugitul Nicolae Popa, in 2009.(…) Atunci de ce se mira ea si sustinatorii ei ca este acuzata ca a luat mita suma de bani reprezentand contravaloarea inchirierii avionului privat si ca a avut si un castig de imagine, pe langa vacanta cu spp-istul in Indonezia, cu avionul privat, unde ea nu avea ce sa caute? Daca eu am incalcat legea, atunci si ea a incalcat-o si ar trebui sa primeasca minim 6 ani de puscarie, plus sa fie obligata sa ii dea banii inapoi lui Ghita… Sau justitia nu e egala pentru toti, e doar pentru catei?”, a scris Udrea pe contul său de socializare.