Dacă până acum am considerat că desenele animate sunt educative și inofensive pentru copii, iată că specialiștii ruși au ajuns la altă concluzie. Psihologii spun că unele desene animate sunt ”periculoase” pentru că transmit o stare de nervozitate, irascibilitate și chiar o ușoară depresie. În topul personajelor animate pentru copii se numără „Tom și Jerry” sau „SpongeBob Pantaloni pătrați”.
Top 4 cele mai nocive desene animate pentru copii
Psihologii ruși au efectuat un studiu care arată că desenele animate pot fi periculoase pentru copii, în special legat de comportament. Principalele efecte negative ale desenelor animate sunt limbajul, cuvintele malițioase sau răutăcioase la adresa celorlalți, agresivitate, ironie, egoism, lipsa empatiei, diminuarea atenției sau a imaginației, potrivit psihologului Sergiu Toma de la suntparinte.md.
Pe primul loc în clasamentul desenelor periculoase se află „Masha și Ursul” pentru că eroina principală reprezintă un model de copil hiperactiv, capricios, prost manierată și egoistă. Efectele negative pe care le transmite acest personaj copiilor sunt limbajul nonverbal sau atitudinea că li se cuvine totul. Ursul nu o pedepsește pe Masha, ci îi tolerează toate toanele fapt care duce la aceeași atitudine și în rândul micuților.
Pe al doilea loc în topul desenelor considerate periculoase pentru dezvoltarea normală a copiilor este filmul de animație „Monster High”. Psihologii ruși consideră că limbajul personajelor poate influența negativ copiii care vor prelua argoul (limbajul folosit de răufăcători). Personajele principale merg la o școală de monștrii, dar nu sunt interesate de lecții, ci mai degrabă de chiulit și discuții despre aspectul fizic sau relații amoroase fapt care aduce efecte negative asupra dezvolării și personalității copilului.
Tom și Jerry se numără printre desenele periculoase pentru copii
Locul trei în topul desenelor periculoase pentru micuți se află „SpongeBob SquarePants”. Specialiștii în domeniu spun că eroul principal este egoist, îi critică pe ceilalți și jignește fără a avea vreum motiv. Buretele Bob și prietenul său cel mai bun Patrick se ”alintă” prostovan, neisprăvit sau idiot, fapt care determină un limbaj necorespunzător în rândul copiilor. Aceste desene nu aduc nicio morală, ci sunt construite pe imagine, iar micuții vor deveni agresivi, egoiști și ironici.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Ultimul loc al topului este ocupat de „Tom și Jerry”. Protagoniștii desenului animat un șoarece și un motan nu se înțeleg și se ceartă tot timpul determinând obiceiuri proaste, cruzime și violență. Unul dintre efectele negative ale desenului este acela că micuții nu vor distinge binele de rău și vor considera că este amuzant să-i provoci durere celui de lângă tine. Totodată, desenul animat dezvoltă lipsa empatiei față de durerile celorlalți.