Îți prezentăm 7 semne că partenerul de viață nu este nici pe departe sufletul tău pereche și, mai devreme sau mai târziu, se va produce ruptura între voi două. Primul semn este unul cât se poate de evident, dar peste care trecem mulți foarte ușor de dragul iubirii: nu te simți tocmai în pielea ta în preajma lui.
7 semne că partenerul de viață nu e tocmai sufletul tău pereche, așa cum crezi
Semnul numărul 1: Simți că nu poți să fii tu însuți/ însăți lângă persoana cu care ai ales să pornești la drum în viață. Dacă acest sentiment este unul acut și te gândești că îți este frică să te expui așa cum simți, atunci nu ai făcut cea mai bună alegere din punct de vedere sentimental.
Semnul numărul 2: Nu simți că primești respectul pe care crezi că îl meriți. Asta se poate observa foarte ușor prin simplul fapt că persoana iubită te întrerupe de fiecare dată când vrei să vorbești despre ale tale.
Alt semn: nu îi duci dorul
Al treilea semn: Nu ești complet fericit/ă alături de omul de lângă tine. Chiar dacă încearcă să te facă să te simți cât mai bine posibil, senzația de bine lipsește? Înseamnă că ai nevoie de altceva!
Semnul numărul 4: Nu ai răbdare cu el/ea, iar asta e reciproc. E clar că dacă nu aveți dispoziția să vă ascultați unul pe celălalt, viitorul vostru comun nu arată bine.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Semnul numărul 5: Nu împărtășiți aceeași viziune despre viață și vă este foarte greu să găsiți punctele comune. Se spune că într-o relație e bine ca partenerii să fie diferiți, însă în niciun caz total diferiți!
Semnul numărul 6: Nu îi duci dorul. Acesta e ceal mai evident semn că nu sunteți făcuți unul pentru celălalt.
Ultimul semn: Instinctul îți spune că nu ai să fii multă vreme cu persoana respectivă. Dacă simți acut acest lucru, este cazul să te gândești cum să pui în discuție separarea.