În fiecare dimineață, Neti Sandu prezintă cele mai noi predicții astrologice, iar rubrica sa de la Pro TV este așteptată de telespectatorii din întreaga țară de mai bine de 20 de ani. Nu puțini sunt, însă, cei care s-au întrebat de-a lungul timpului ce salariu încasează veterana postului din Pache Protopopescu. Chiar dacă astfel de informații sunt, în mod evident, confidențiale, putem afla răspunsul, punând în paralel remunerațiile celorlalte vedete ale canalui condus.
Cititul în stele i-ar aduce lui Neti Sandu 2.000 de euro
Prin urmare, dacă Andreea Esca, prezentatoarea Știrilor Pro TV și una dintre cele mai reprezentative figuri ale postului ar fi plătită, conform unor surse citate de libertatea.ro, cu suma de 5.000 de euro pe lună, iar Cătălin Măruță ar primi 3.000 de euro, este de așteptat ca Neti să încaseze un salariu de aproximativ 2.000 de euro, ținând cont că aparițiile sale „pe sticlă” sunt ceva mai scurte. Există, însă și voci care susțin că remunerația carismaticului astrolog ar fi prea mare pentru o singură rubrică de câteva minute. Alții sunt de părere că, la cei 60 de ani ai săi, ar putea lăsa locul unei prezentatoare mai tinere.
„Neti Sandu nu e deloc o vedetă sau o celebritate. Ea spune în fiecare dimineață câteva cuvinte și pentru atâtea primește salariul de la PRO TV”, sau „Puteau să promoveze o fată tânără”, sunt doar câteva dintre comentariile scrise pe rețelele de socializare.
Neti Sandu, detalii despre începuturile sale în televiziune
Pe cât de contestată de unii, pe atât de iubită și apreciată de alții, după cum mărturisea într-un interviu acordat recent, Neti Sandu rămâne una dintre vedetele emblematice ale Pro TV, încă de la începuturile sale, în 1995. Când vine vorba despre începuturile sale în teleziune, îndrăgitul astrolog își amintește că „totul părea dilatat, timpul, momentul, starea, uiluirea”.
„A fost nemaipomenit! Totul părea dilatat, timpul, momentul, starea, uiluirea. Nu ştiam ce simt. Atât era de extraordinar, aşa era! Era o senzaţie pe care oricine ar visa-o, mi se întâmpla chiar mie, deşi nu făcusem nimic. Nu a trebuit să învăţ, nu m-a obligat nimeni. Venisem cu şcoala făcută, pentru că era pasiunea mea, şi nu trebuia decât să zic ce ştiu. Pro TV începuse pregătirile primavara, iar pe mine mă chemaseră cu două săptămâni înainte să înceapă emisiunea. „Vino să dai o probă!“.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
M-au chemat acolo, au văzut care era treaba şi la final mi-au zis că am luat proba. „Dar cum am făcut?“. Înainte fusesem la radio, la Pro FM, mă văzuse Florin Călinescu acolo. După ce oamenii de la Pro TV au stat luni de zile să găsească rubrici pentru matinal, Călinescu şi-a adus aminte de „una care face singură horoscopul, are un cerc pe o foaie, vorbeşte din stele, cautaţi-o“. Au dat de mine. Ce uluită am fost, m-au căutat, am dat probă şi am luat. Aveam o experienţă de un an de zile, dar televiziunea nu se compară. Şi la radio sunt emoţii, dar nu trebuie să cotrolezi totul, la TV e invers. Eram aşa de uluită că nu îmi dădeam seama ce se întâmplă”, a dezvăluit Neti Sandu.