Episodul 7 din ”Sacrificiul” i-a ținut cu sufletul la gură pe toții fanii serialului difuzat de Antena 1. Situația devine tot mai tensionată pentru multe personaje din serial. Unii sunt blestemați de adevărați profesioniștii, alții au probleme grave în dormitor.
Ce s-a întâmplat în Sacrificiul, episodul 7, de la Antena 1
Cu toții am rămas surprinși atunci când Ștefania a fost răpită de Narcisa și dusă în casa bunicului ei, iar dialogul plin de scântei dintre Ioana și Andrei a făcut deliciul episodului.
Așadar, în cel de-al șaptelea episod al serialului ”Sacrificiul”, Narcisa a adus-o pe Ștefania în casa bunicului ei, care s-a bucurat enorm: ”Narciso, ia-o pe nepoata mea și du-o să-și aleagă ea o cameră. Și dacă vrei, uite, aici, în living, în mijloc, punem un baldachin din aur”, a spus Leo.
Diva, scandal monstru cu iubitul ei
De asemenea, Ștefan a căutat-o disperat, iar mai apoi a ajuns în casa lui Leo, unde însă nu se aștepta să i se întâmple așa ceva. Un blestem foarte puternic a fost aruncat asupra lui chiar de mama Gela. ”Blestemat să fii tu și cu neamul tău. Să nu crească frunza în copac până n-o să simți ghiarele morții”, i-a strigat mama Gela celui neinvitat.
De cealaltă parte, însă, Diva a avut parte de un scandal monstruos cu iubitul ei, care a refuzat să-i fie cumpărat un iaht. ”Tu te auzi ce spui? Tu ai uitat? Tu vrei să-ți reamintesc? Vrei să-ți amintesc că erai un pârlit cu o amărâtă de Dacie atunci când te-am cunoscut, iar acum nu-ți mai ajung mașinile mele”, i-a strigat ea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Nici Lili și Andrei nu o duc bine, iar aceasta și-a ieșit din minți, după ce acesta a refuzat să facă amor cu ea: ”Eu nu mai suport. Nu mai pot așa! Ți-am salvat sora de la moarte”. Ulterior, Ioana a izbucnit în lacrimi în fața lui Andrei, care îi ceruse explicație pentru bilețelele primite: ”Încă mai crezi că m-am culcat cu taică-tu?” , spune ea.