Dacă n-ai plecat niciodată în vacanță în Delta Dunării și te-ai hotărât să pleci vara aceasta în acest muzeu al biodiversității trebuie să știi ce pui în bagaje. Delta Dunării este o atracție turistică tot mai vizitată în ultima perioadă datorită frumuseții sale, miilor de specii de plante, animale, păsări și pești pe cale de dispariție, dar și activităților de pescuit sau de agrement.
Ce trebuie să conțină bagajul dacă pleci în Delta Dunării
Delta Dunării este o zonă de stufăriș în care te poți plimba în natură cu barca și poți admira păsările rare, miile de specii de plante și animale. Turiștii care ajung în această zonă rămân plăcut impresionați de frumusețea Deltei, dar și de mâncărurile tradiționale preparate din pește. Pasionații de fotografie găsesc aici cadrul ideal, iar turiștii se întorc pentru liniștea și pacea din deltă.
Dacă pleci pentru prima dată în Delta Dunării trebuie să știi că țânțarii nu sunt un mit. Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l pui în bagaj este spray-ul împotriva insectelor sau o brățară specială care te apără de insecte, mai ales dacă mergi în Delta Dunării într-o perioadă ploioasă. În cazul în care nu ai timp să ajungi la farmacie poți prepara acasă o soluție bio din mai multe uleiuri esențiale printre care se numără: lavandă, cedru, busuioc, mentă, eucalipt sau cocos. Această combinație de uleiuri este ideală pentru copii sau pentru persoanele alergice.
Bagajul pentru Delta Dunării mai trebuie să conțină: pălărie, ochelari de soare și costum de baie. Nu ai de unde să știi când vrei să te răcorești cu o baie pe un canal. Soarele arde destul de mult pe timpul verii așa că pălăria și ochelarii te vor proteja de însolație. Nu uita să pui în bagaj o eșarfă, pantaloni și bluze cu mânecă lungă și o geancă impermeabilă pentru diminețile și serile răcoritoare. În Delta Dunării vântul bate destul de des și vei simți frigul încă de la cele mai mici adieri. Aparatul foto, binoclul sau teleobiectivul nu trebuie să lipsească din această vacanță. Doar așa vei putea să fotografiezi toate păsările și locurile prin care te plimbi cu barca.
Ce poți face în Delta Dunării în vacanță
Pe lângă faptul că te plimbi cu barca și observi diversitatea de pești, păsări și animale, în Delta Dunării vei mânca numai mâncăruri tradiționale din pește. Icrele, plachia, ciorba de pește sau peștele prăjit cu mămăligă vor fi pe masă cel puțin de două ori pe zi. Dacă ajungi în Delta Dunării trebuie neapărat să vizitezi satul tradițional Letea care a fost inclus în Patrimoniul UNESCO. Aici casele sunt albe cu feresttre din lemn vopsite în albastru, acoperite cu stuf și au în curte un mic cuptor din lut unde gospodinele coc pâine sau gătesc mâncarea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Pădurea Letea este un alt loc pe care nu trebuie să-l ratezi. Pădurea Letea a fost declarată arie protejată în 1938 fiind cea mai veche Rezervație Naturală din România și totodată, cea mai nordică pădure subtropicală din Europa. După ce descoperi plantele ciudate care nu se știe cum supraviețuiesc în această zonă vei descoperi dunele de nisip ale Grindului Letea, un peisaj dezolant în care poți înălța zmee sau te poți plimba în voie.