Veste bună pentru o categorie de pensionari, care vor avea pensia majorată! Curtea Constituțională a României a decis în favorea beneficiarilor pensiilor de invaliditate la pensionarea pentru limită de vârstă, potrivit deciziei adoptate joi, potrivit Agerpres.
Cresc pensiile de invaliditate la pensionarea pentru limită de vârstă
Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „înscrierea iniţială la pensie” din cuprinsul art.170 alin.(3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma ‘înscrierea iniţială la pensie’ (…) este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr. 263/2010”, se arată într-un comunicat al CCR.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie
Articolul 170 din legea vizată prevede la primul alineat că „la punctajul mediu anual (…) se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie”, iar la alineatul al treilea că „indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie”.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17