Cătălin Botezatu este un creator de modă care nu mai are nevoie de nicio prezentare în România, însă altul era visul său din copilărie. Juratul de la Bravo, ai stil! se uita la filme și dorea în secret să facă și el asta, să fie și el actor.
Cătălin Botezatu a vrut să fie actor
A crescut, iar visul său de a deveni actor a crescut odată cu el, însă soarta i-a fost potrivnică. A încercat de mai multe ori să intre la facultatea de Actorie, însă a fost învins de fiecare dată de sistem. Era un sistem al pilelor.
Cel puțin așa susține designerul într-o pauză a emisiunii ”Bravo, ai stil! Celebrities”, care va fi dufuzată în această seară la Kanal D, de la ora 22:00. Cătălin Botezatu nu s-a dat bătut și a încercat din nou, ba chiar a făcut și meditații. Cel care a încercat să-l ajute a fost chiar marele Florin Piersic.
Cătălin Botezatu a realizat că actorii nu prea au bani, așa că a renunțat la visul său
Nici lecțiile cu legenda cinematografiei din România nu l-au ajutat pe Cătălin Botezatu. Mai mereu era al 2-lea sub linia admișilor, după cum chiar el a recunoscut. Când într-un final i s-a ivit ocazia să se facă un actor celebru, și-a dat seama că vrea să facă altceva. Motivul a fost unul simplu: a văzut că actorii nu prea aveau bani.
„Examenul l-am picat undeva al doilea, al treilea sub linia admișilor. După primul an, m-am apucat de meditații, și vreo trei ani la rând am tot încercat să fiu admis la Actorie. M-am pregătit cu Florin Piersic.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
După mulți ani, când lucrurile s-au mai aranjat, Dem Rădulescu mi-a zis să vin, că erau mai multe locuri disponibile la Actorie și că mă pot lua, că nu se mai intră pe pile. Am refuzat, pentru că în acel moment nu mai voiam eu.
Mi-am dat seama că viața de actor este una foarte frumoasă, dar în același timp grea, nu era plătită deloc bine; în România, actorul nu prea este respectat, și atunci am zis pas. Dar m-am chinuit să fiu admis la Actorie”, a povestit Cătălin Botezatu.