Cătălin Botezatu trece prin momente grele, după ce i-a fost depistată o tumoare rară. Designerul vestimentar a fost supus unei intervenții chirurgicale destul de complicate. dar care a avut succes. El va rămâne, însă, sub supraveghere medicală, mai ales că a fost nevoie să îi fie scoasă o mare parte din colon. Operația a avut loc la o clinică privată din Istanbul și a durat circa șase ore.
Cum a decurs operația lui Cătălin Botezatu
„Operația a durat aproximativ șase ore, timp în care i-au scos jumătate de colon și i-au făcut chimioterapie hipertermica, o procedură prin care au îndepărtat orice risc de extindere a infecției în organism. Cătălin e la terapie intensivă acum. Acolo o să petreacă următoarele ore.
Medicii au spus că operația a fost un succes, dar acum el trebuie să se recupereze. Din câte am înțeles, Cătălin este lucid și comunică cu doctorii care îl supraveghează”, au declarat surse din apropierea lui Cătălin Botezatu, pentru Cancan.ro.
Ce spunea Cătălin Botezatu despre problemele medicale
În urma operației de apendicită suferită în luna iulie, lui Cătălin i-a fost descoperita o tumoră la apendice, cu proliferare la colonul ascendent. Botezatu a mers la spitalul din Istanbul unde i s-au efectuat toate testele de sânge, radiologice și patologice în urma cărora a rezultat diagnosticul. Acesta a fost unul crunt, Neoplasm Mucinos Apendicular. Din fericire, în urma testelor s-a constatat că nu sunt prezente metastaze.
„Deși urmează o interventie extrem de dificilă, vreau să iau partea buna a lucrurilor, și anume faptul ca am depistat aceasta tumora în faza incipientă. Abia azi am înțeles importanta controalelor medicale regulate. De 6 ani o am alături pe Eva Pavel, consilier medical, care are grija sa efectuez la timp și regulat toate testele medicale”, a declarat Cătălin Botezatu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17