Telespectatorii vor urmări un nou duel spectaculos la Ferma, unde concurenții se întrec pentru a câștiga titlul de Fermier Șef! O nouă săptămână, un nou fermier în Ferma. Dacă până acum acuzațiile au fost legate de relațiile sexuale din afara emisiunii, acum concurenții se acuză de furt!
O mare problemă pentru concurenți va fi și dispariția câinelui dăruit de Mihaela Rădulescu. Un alt episod care va fi urmărit de telespectatori va fi cel când se va citi scrisoarea lui Carmen Negoiță.
Concurenții așteaptă scrisoarea trimisă de Carmen Negoita
După ce a părăsit Ferma, scrisoarea lui Carmen Negoiță este cea mai așteptată de concurenți. Toți îi regretă deja plecarea lui Carmen fiind una dintre concurentele care nu s-a ferit deloc de munca spre deosebire de alții, dar și cea mai corectă în decizii, așa cum au descris-o toți colegii ei.
Totuși, Silviu Țolu și Moroșanu visează la titlul de fermier și amândoi sunt pregătiți pentru o luptă între ei doi la duel. În ediția de marți seară, telespectatorii vor vedea cum decurg relațiile și între cei de la cabană. Deși cei șase sunt încă protejați de regulamentul concursului, fară eliminare și duel, se înteleg de minune, deși mai au momente în care izbucnesc.
Ușor, ușor și Cupidon pare să nu îi mai iubescă la fel ca la început, iar lacrimile încep să curgă, Otniela și Vali Bărbulescu pare că nu se mai înțeleg. Cu toate acestea, cei șase bandiți nu duc lipsă de idei și organizează un talk show, pe care fiecare dintre ei îl va modera. În urmă cu o săptămână, Carmen Negoiță a fost eliminată din Ferma după un duel cu fosta miss a României, Ioana Filimon.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Fosta Miss România, ajutată și de înălțime, a reușit să-și păstreze locul în competiție și a trimis-o acasă pe fosta soție a omului de afaceri Ionuț Negoiță. Cea care s-a bucurat de eliminarea lui Carmen Negoiță a fost, probabil, Brigitte Sfăt, care s-a certat recent cu fosta soție a lui Liviu Negoiță. Duelul a fost unul dur, cu multă forță, iar fetele au dat tot ce au putut pentru a rămâne în continuare în Fermă. Ambele au fost susținute de colegi, pe tot parcursul luptei, iar câștigătoarea a fost Ioana Filimon. Competiția s-a încheiat cu 2 la 0 pentru Miss România.