Când începe, de fapt, Gospodar fără pereche, de la Pro TV! Anamaria Prodan a prezentat cei 12 concurenţi

Bogdan Solomon   
în Stiri mondene
29/09/2019, 14:46
Când începe, de fapt, Gospodar fără pereche, de la Pro TV! Anamaria Prodan a prezentat cei 12 concurenţi
Cel mai probabil, Anamaria Prodan revine cu Gospodar fără pereche în 2020. Sursa foto: protv.ro

Gospodar fără pereche, una dintre cele mai îndrăgite emisiuni matrimoniale și-a desemnat cei 12 concurenți aflați în căutarea dragostei. „Recolta” de nerefuzat propusă de Anamaria Prodan, gazda show-ului, așteaptă acum cu nerăbdare fetele să-și întâlnească sufletele pereche. Între timp, producția a ieșit de pe post, întrucât s-a dat startul înscrierilor, așa că doamnele sau domnișoarele care au pus ochii pe gospodari, sunt invitate să participe.

Gospodar fără pereche ar putea reveni în 2020

Cel mai probabil, preselecțiile vor dura trei sau chiar patru luni, așa că este de așteptat ca show-ul cu care postul din Pache Protopopescu și-a propus să cucerească din nou audiențele să revină în prima parte a anului 2020. Până atunci, însă, dacă vreunul dintre cei 12 gospodari tineri, frumoși și harnici ți-au făcut cu ochiul, grăbește-te să te înscrii la numărul de telefon 0728.188.511, sau pe gospodarfarapereche.protv.ro, pentru a avea ocazia de a-l cunoaște mai bine.

Călin Hîrlea, unul dintre concurenții care se bucură de admirația telespectatoarelor are 30 de ani, este ardelean din județul Alba, deține o pensiune construită din lemn și piatră  și are un animal de companie cu totul și cu totul special. Este vorba despre un porc mistreț pe care mărturisește că îl iubește la nebunie.

Călin Hîrlea a reușit să îmblânzească un porc mistreț. Sursa foto: click.ro
Călin Hîrlea a reușit să îmblânzească un porc mistreț. Sursa foto: click.ro

Anamaria Prodan, cucerită de cei 12 gospodari

La capătul unor căutări dificile, Anamaria Prodan, gazda emisiunii Gospodar fără pereche, a reușit să-i aleagă pe cei mai potriviți concurenți aflați în căutarea marii iubiri, iar sarcina nu a fost deloc ușoară. Cunoscuta impresară de fotbaliști a luat întreaga țară la pas și a adunat nu mai puțin de 12 tineri frumoși și hotărâți să scape odată pentru totdeauna de burlăcie.

Acum este rândul doamnelor și domnișoarelor, iar soția lui Laurențiu Reghecampf promite că selecția va fi la fel de riguroasă, mai ales că „recolta” de gospodari este, în opinia sa și nu numai, mai bogată ca în sezoanele precedente.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×