În calendarul ortodox de sâmbătă, 7 septembrie 2019, Biserica îi pomenește pe Sfântul Sozont și pe Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Păngărăți. Tot în ziua de 7 septembrie mai sunt pomeniți și Sfântul Evpsihie, Sfântul Cuvios Luca și Cuvioșii Apostoli Evsod și Onisifor, printre alții. Tot pe 7 septembrie este și Înainteprăznuirea Nașterii Maicii Domnului, sărbătoare care pică pe 8 septembrie.
Calendar ortodox 7 septembrie: Cine au fost Sfinții Sozont și Sfântul Simeon
Sfântul Sozont s-a născut în Asia Mică în perioada lui Dioclețian (284-305). Sozont a fost păstor și a murit cu credința în Dumnezeu în suflet, în timpul unei vedenii. Celălalt important sfânt al zilei de sâmbătă, 7 septembrie, este Sfântul Simeon născut la Piatra Neamț, un sfânt cu o poveste impresionantă de viață.
Sfântul Cuvios Simeon s-a născut aproape de Piatra Neamț în secolul al XV-lea. Cuviosul Simeon s-a retras împreună cu doi dintre mucenicii săi în pustietate, în apropierea Mănăstirii Bistrița. Cuviosul Simone l-a cunoscut personal pe marele voievod Ștefan cel Mare, cel care l-a ajutat să ridice o biserică mare în cinstea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Rugăciunea către Sfântul Simeon
În urma invaziei otomane, Cuviosul Simeon a fost nevoit să plece în Transilvania. Acolo s-a stabilit pe urmă: a muncit mult la Mănăstirea Casiva, unde și-a cunoscut în cele din urmă și sfârșitul, în anul 1476. Iată, în rândurile de mai jos, și cea mai puternică rugăciune pe care o poți adresa către Cuviosul Simeon, cel nebun pentru Hristos!
„Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-I Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Cu împărtăşirea ta cea către Dumnezeu, cuvioase, te-ai făcut lumină şi mergând către însăşi dorirea cea desăvârşită, ai luat împlinirea nădejdilor tale celor bune, Părinte Simeon”, este o parte a rugăciunii către Sfântul Simeon.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Aprinzându-te de dragostea cea către Dumnezeu, toate le-ai părăsit, părinte, aflând împreună călător pe Măritul Ioan; cu care împreună ai săvârşit călătoria mântuirii, veselindu-te. Biserica te-a cunoscut pe tine, Înţelepte Părinte Simeon, sfeşnic luminat purtător de strălucirile Preasfântului Duh. Pentru aceasta, se veseleşte ca purtătoare de lumină pomenirea ta. Dorind a vă îmbogăţi de cele ce nicidecum nu se deşartă cu cuget viteaz, aţi lepădat bogăţia şi mărirea cea vremelnică şi desfătarea cea curgătoare şi vrednicia cea lumească, înţelepţilor. Fiul lui Dumnezeu ştiindu-te pe tine, Preacurată, Frumoasă şi Aleasă şi Preacinstită, S-a făcut ţie Fiu, făcând fii lui Dumnezeu prin dar pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu”, este continuarea rugăciunii.