Calendar ortodox pentru luni, 9 decembrie 2019. Mâine este Zămislirea Sfintei Fecioare Maria

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
08/12/2019, 15:42
Calendar ortodox pentru luni, 9 decembrie 2019. Mâine este Zămislirea Sfintei Fecioare Maria
Pe 9 decembrie are loc Zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Sursa foto: 101știri.ro

În calendarul ortodox de luni, 9 decembrie 2019, are loc una dintre cele mai importante sărbători de peste an dedicate Maicii Domnului. Chiar dacă nu este trecută cu roșu în calendar, acestei zile i se acordă foarte mare atenție în Biserica Ortodoxă și în bisericile creștine de pretutindeni.

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria, teorii diferite la ortodocși și la catolici

Sfinții Părinți Ioachim și Ana mergeau des la biserică și îl rugau pe Dumnezeu să facă o minune, căci își doreau foarte mult un copil. Sfânta Ana era stearpă, iar după rugăciunile neîncetate adresate Domnului, binecuvântata veste a sosit.

Ioachim și Ana mergeau chiar și cu daruri în Templul din Ierusalim, însă aceștia au fost mustrați de preoți și trimiși acasă. După mult timp, Arhanghelul Gavriil s-a pogorât din Ceruri și i-a dat marea veste Sfintei Ana: o va naște pe cale naturală pe Fecioara Maria, Cea care la rândul ei avea să îl aducă pe lume pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

Scurtă rugăciune către Maica Domnului

Ioachim și Ana s-au bucurat de nașterea Mariei abia la bătrânețe, acesta fiind unul dintre cele mai mari miracole creștine despre care scrie în Biblie.

Biserica Romano-Catolică, spre deosebire de cea ortodoxă, interpretează greșit acest eveniment.

Catolicii consideră că Fecioara Maria a venit pe lume prin același mod ca Iisus Hristos, de aici și conceptul de „imaculata concepție”, ne informează creștinortodox.ro.

Teologii ortodocși și marii episcopi ai tuturor vremurilor resping teoria catolică având ca argument că aceasta ar veni împotriva întregii antropologii biblice.

Așadar, ortodocșii consideră că Fecioara Maria s-a născut în urma împreunării dintre Sfinții Părinți, în timp ce catolicii îi dau această titulatură de Sfântă încă de la nașterea ei.

Iată și o scurtă rugăciune pe care o poți spune mâine, în ziua Zămislirii Fecioarei Maria: „Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!”

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×