Biserica Ortodoxă sărbătorește în ziua de 15 august, an de an Adormirea Maicii Domnului. Sfintele Evanghelii nu dau multe informații despre această sărbătoare, în schimb Tradiția Bisericii spune că Maica Domnului s-a ridicat la ceruri în această zi.
Calendar ortodox, 15 august. Adormirea Maicii Domnului
Biserica Ortodoxă prăznuiește în ziua de 15 august, joi Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare despre care nu se cunosc foarte multe informații. Potrivit Tradiției Bisericii Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei de pe pământ la ceruri. Arhanghelul Gavriil a venit la dânsa și i-a spus: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”.
Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat auzind aceste vorbe și a urcat pe Muntele Măslinilor unde s-a rugat și a cerut iertare de la toți. Pe munte a avut loc un lucru minunat: toți pomii ce erau acolo s-au plecat de la sine și i-au dat Stăpânei cinstea și închinăciunea care i se cuvena, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite. După ce Fecioara Maria și-a cerut iertare, s-a dus acasă unde a aprins lumânări și i-a mulțumit lui Dumnezeu. Maica Domnului și-a chemat rudele și vecinii, a făcut curat în casă și a pregătit patul și toate cele pentru îngroparea sa.
Minunile ce s-au petrecut după moartea Maicii Domnului
Maica Domnului a povestit rudelor tot ce i-a spus îngerul despre mutarea sa la cer și le-a arătat darul pe care l-a primit: o stâlpare de finic. Tradiția Bisericii spune că în momentul și-a dat duhul Isus a primit sufletul cel sfânt al Maicii Domnului și s-au întâmplat mai multe minuni: ochii orbilor și auzul surzilor s-au deschis, iar ologii și bolnavii s-au vindecat.
După aceea Petru și ceilalți Apostoli au început cântarea cea de ieşire. Unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Trupul Maicii Domnului a stat timp de trei zile în mormânt, apoi a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești. Tradiția mărturisește că Toma a sosit la Ierusalim chiar a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului dorind să-i cinstească trupul. Apostolii au deschis mormântul, dar acesta era gol. Trupul Fecioarei Maria fusese ridicat la ceruri de Fiul ei.